Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Preda: Dacă Ponta şi Antonescu nu vin la consultări înseamnă că au ales \"doctrina Grivco\"

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 12 februarie 2012 ·

Dacă cei doi lideri USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, nu vor veni la negocieri sau dacă vor participa doar pentru a cere anticipate şi demisia şefului statului, ''e clar că au ales să urmeze ceea ce am putea numi 'doctrina Grivco', adică o politică de tipul 50% boicot şi 50% invective\", susţine europarlamentarul PDL Cristian Preda. Sursa: Mediafax

''Dacă, dimpotrivă, useliştii vor intra în dialog cu şeful statului, ar însemna ca înţeleg să practice din nou cultura democratică'', apreciază, astăzi, europarlamentarul PDL într-o postare pe blogul personal.

În opinia sa, după discursul lui Victor Ponta de joi din Parlament, ''multă lume a căzut în capcana întinsă de pesedişti''.

''Intervenţia ar fi fost, ne spun soldaţii credincioşi liderului pesedist, o dovadă că V. Ponta ar putea fi prim-ministru. În ceea ce mă priveşte, nu văd cum un discurs care a avut drept unică trăsătură distinctivă civilitatea elementară e o probă că poţi guverna. Ce e necesar nu e totdeauna şi suficient. Imaturitatea vădită de refuzul de a participa la votul de învestitura nu poate fi ştearsă de o strângere de mână cu noul premier. În plus, pentru a guverna trebuie să ai şi o majoritate şi un plan de guvernare. Nu voi putea, desigur, împiedica pe nimeni să se hrănească în continuare cu iluzia că Victor Ponta ar putea avea şi majoritate şi un proiect politic pentru România. În fond, nu mai sunt decât câteva luni până ce visul acesta va fi spulberat", mai afirmă Preda.

El mai scrie că decizia preşedintelui de a ''reprograma'' discuţiile cu partidele în ceea ce priveşte funcţionarea Parlamentului şi ''sincronizarea'' României ''cu ceea ce se petrece în Uniune'' sunt un adevărat test pentru Opoziţie.

''Preşedintele a făcut foarte bine că a reprogramat discuţiile cu partidele despre aceste două chestiuni. Amânate de demisia lui Emil Boc, cons

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum o ora
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 2 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 4 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 2 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

25°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°