Osama bin Laden le-ar fi spus copiilor și nepoților să încerce să trăiască în pace în Occident, unde ar putea primi și o educație aleasă, a dezvăluit Zakaria al-Sadah, cumnatul teroristului, într-un interviu citat în ediția electronică de astăzi a cotidianului britanic „Daily Mail”.
Zakaria al-Sadah s-a înrudit cu liderul Al-Qaeda după ce sora sa a devenit cea de-a cincea soție a lui bin Laden. Potrivit lui Zakaria, în ciuda înverșunării arătate față de lumea occidentală, bin Laden și-ar fin îndemnat urmașii să părăsească calea terorismului și să trăiască în pace. ”Le-a spus copiilor și nepoților: mergeți în Europa și în America să primiți o educație bună”, a declarat al-Sadah.
Oficialii pakistanezi au refuzat să le elibereze pe trei dintre soțiile liderului terorist, precum și pe nouă dintre copiii acestuia. Cu toți sunt reținuți la o bază din Islamabad. Potrivit lui al-Sadah, căruia i s-a dat șansa de a se reîntâlni cu sora sa, copiii acesteia au rămas traumatizați în urma raidului aerian care s-a soldat cu moartea lui bin Laden, pe 2 mai 2011.
Tânărul în vârstă de 24 de ani este în prezent student la jurnalism. El susține că nepoții lui, care nu au avut niciodată o copilărie normală, nu au mai văzut lumina soarelui de nouă luni. „Copiii și-au văzut tatăl murind și au nevoie de un mediu care să le creeze un sentiment de siguranță, nu de o închisoare, indiferent de crimele pe care credeți că le-a comis tatăl lor”, a declarat al-Sadah citat de presa britanică.
Niciuna dintre soții și niciun copil nu au fost acuzați de vreo crimă, însă autoritățile pakistaneze se tem că aceștia ar putea deține informații despre rețeaua teroristă și au refuzat să le emită pașapoarte.