Întotdeauna am privit cu îngăduinţă aprecierile de tot felul, ideile şi soluţiile propuse în general din birouri aflate la sute de kilometri distanţă de locul faptei.

Specialişti care din mijlocul capitalei fac strategii pentru pescarii din Mila 23, dătători cu părerea pe bloguri şi pe la diverse partide care ştiu ei cum e cu deszăpezirea la Stejaru, deşi habar nu au unde vine asta, şi dau cu huo între două halbe comandate în berăriile din „Centrul Vechi“ şi alţi specialişti extrem de activi în faţa monitoarelor, care se tem să nu-i prindă guturaiul sau vreun grup de localnici la înghesuială.

„De ani de zile ne costă o groază de bani ideile care vin de la Bucureşti şi de la Tulcea“, îmi spunea acum câţiva ani un pescar din Sulina, care uitase numărul taxelor şi impozitelor după ce trecuse de vreo zece. Şi de atunci încoace ideile au tot curs, ca şi banii oamenilor plătitori, oamenii cu ideile din birou s-au tot schimbat, dar în nici un caz nu s-au apropiat de cei pe care îi mulg, ba dincontră, zboară cât mai departe, tot pe banii „plăticilor“, pentru a elabora noi strategii care să înlocuiască vechile strategii, etc.

La fel şi cu greul moment în care unii au descoperit că afară ninge, probabil semnalizaţi de ospatar. Atunci dă-i şi urlă că viscolul este un plan masonic portocaliu de decimare a cetăţenilor ce vor să se plimbe cu maşina printre troiene, că trei utilaje antice preluate de la stat se pot transforma imediat în mult mai multe, cel puţin dublu la o anumită ora târzie în noapte, şi alte idei la cald şi bine înainte de sforăit.

Cine să mai ţină minte câte Ambulanţe au rămas înzăpezite în 2008 şi câte iarna aceasta? Cine mai ţine minte câte microbuze pline cu oameni erau blocate între nămeţi spre Valea Nucarilor, câte persoane au fost scoase cu greu din maşinile care umblau teleleu prin judeţ, iar apoi aşteptau ajutor ? Nu e de rău