În iarna 1911-1912 – în vremea în care Caragiale, la teşcherea cu moştenirea „Momuloaiei”, mătuşă-sa din Şcheii Braşovului, trăia deja de şase ani în exilul berlinez autoimpus; pe când se jurase că nu va mai călca în ţara în care un Caion îl acuzase de plagiat, şi-un Barbu Ştefănescu Delavrancea, ca avocat de astă-dată, îi spălase presupusul păcat – oamenii de seamă ai Bucureştiului se adunaseră într-un comitet de strângere de fonduri pentru o... statuie a dramaturgului (Câteva luni mai târziu, în vara lui 1912, când scriitorul moare, demersurile acestea aveau să fie folositoare). Lucrul cel mai surprinzător dintre toate este însă acela că i se dedică un festival, cât încă este în viaţă, fiind singurul dramaturg (cel puţin din literatura română) căruia i se aduce un astfel de omagiu.
Pe 30 ianuarie 1912, cu prilejul aniversării a 60 de ani de viaţă, foarte tânărul teatru „Comoedia” organizează primul festival „I.L. Caragiale”. „Comoedia” (astăzi Teatrul Odeon) fusese inaugurat la Crăciunul anului 1911, iar Cercul literar şi artistic cu acelaşi nume se afla sub patronajul Principesei Maria, soţia moştenitorului tronului, Principele Ferdinand. Presa vremii relatează cu lux de amănunte felul în care s-a desfăşurat evenimentul. „Sala era plină de un public ales, oameni politici, literaţi, artişti, ziarişti, intelectuali de toate categoriile. A asistat de asemenea şi Principesa Maria însoţită de Principele Carol (viitorul Carol II) şi de Principesa Elisabeta.
La apariţia în sală a familiei princiare, orchestra teatrului Comoedia, condusă de d. Oscar Spirescu, intonează imnul regal, ascultat în picioare de asistenţi. Orchestra execută apoi uvertura naţională de Flechtenmacher.”
Cel care avea să urce primul pe scenă e poetul Radu Rosetti, care-şi asumă rolul de gazdă, precizând că este „o datorie” să închine primul eveniment important al teatrulu
