După ce în 1993 reuşea să vândă peste 140 de milioane de albume, în 2009, apropiaţii artistei spuneau că diva avea o gramadă de datorii şi abia îşi ducea traiul. Ba mai mult, atunci când a vrut să îşi relanseze cariera, a cerut bani în avans casei de discuri, chiar dacă ea nici măcar nu intrase o oră în studio.
"Averea lui Whitney este terminată. Celebrităţi din industria muzicală o susţin, iar casa de discuri cu care a semnat i-a dat un cec în avans, pentru viitorul album, care nu se ştie când va apărea... ar putea să rămână chiar fără casă. Este săracă lipită pământului", scriau ziarele de atunci.
Ea a vorbit despre perioada când se droga. Chiar dacă citea Biblia şi încerca să găsească răspunsuri la problemele care o frământau, cântăreaţa nu putea să renunţe la dependenţa de substanţe interzise.
"Fie când vorbeam la telefon sau mă uitam la TV. Ori când ascultam gospel. Surprinzător, încă citeam din Biblie. Ştiam că Dumnezeu e acolo cu mine. Încercam să regăsesc acea spiritualitate", spunea Whitney.
Totuşi, Whitney a reuşit să renască, şi-a relansat cariera şi a cochetat din nou cu cinematografia, dar, din nefericire pentru ea, se pare că nu a reuşit să treacă de problemele care au măcinat-o atâta timp.
Whitney s-a stins din viaţă aseară, într-o cameră de hotel, cu o zi înainte de decernarea premiilor Grammy, cele pe care artista le-a îndrăgit cel mai mult.
După ce în 1993 reuşea să vândă peste 140 de milioane de albume, în 2009, apropiaţii artistei spuneau că diva avea o gramadă de datorii şi abia îşi ducea traiul. Ba mai mult, atunci când a vrut să îşi relanseze cariera, a cerut bani în avans casei de discuri, chiar dacă ea nici măcar nu intrase o oră în studio.
"Averea lui Whitney este terminată. Celebrităţi din industria muzicală o susţin, iar casa de discuri cu care a semnat i-a dat un cec în avans, pentru