Foto: Cristian Crisbăşan După o lună de când au izbucnit protestele de stradă în România, îmi este clar că aceste două repere – Caragiale şi Regele Mihai – devin singurele concluzii care se pot trage clar.
Chiar dacă nu eşti monarhist, dar gândeşti corect, imparţial, neutru şi detaşat, nu se poate să nu îţi dai seama că din toată oferta politică din acest moment din România, singura entitate valabilă este cea reprezentată de Casa Regală a României şi Regele Mihai. Regele Mihai este tot ceea ce nu pot fi oamenii noştri politici. Regele nu poate fi acuzat de nici unul dintre lucrurile pe care le reproşăm, pe bună dreptate, întregii clase politice.
M-a surprins şi m-a pus pe gânduri în acest context declaraţia prinţului Charles al Marii Britanii, potrivit căreia „în laboratoarele marilor puteri se lucrează la un plan pentru o posibilă instaurare a monarhiilor în România şi Bulgaria”.
Iar recentele sondaje de opinie IMAS stabileau un top al încrederii românilor în personalităţile politice ale momentului: pe primele trei locuri, Regele Mihai – cu 36,6 % –, Regina Ana şi principesa Margareta. Ei trei împreună însumau peste 50% din încrederea românilor. Deci, Casa Regală a României.
Dacă aici lucrurile par să fie clare, deocamdată, trecând la următoarea concluzie – Caragiale – înţelegem, cu deznădeje, de ce, în ciuda sondajului IMAS, reinstaurarea monarhiei pare improbabilă – mai degrabă un vis frumos. Aceleaşi motive care îl făceau pe Caragiale să se exileze la Berlin în martie 1905. Iată ce spunea criticul Dan C. Mihăilescu despre volumul său „Despre omul din scrisori” (Humanitas, 2009): „(...) Dar cred că la noi – asta e o premisă, deci nu ştiu sigur, e o senzaţie – am plecat de la blestemul lui Eminescu în care spune «usca-i-s-ar mâinile cui a inventat neamul ăsta la porţile din Balcani». Caragiale o spune mult mai dur: «Dacă ne imaginăm Europ
