Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Piersic, “Hoinărind printre amintiri” la Târgu-Mureş

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 12 februarie 2012 ·

În această lună, binecunoscutul actor, Florin Piersic va fi oaspetele Târgu-Mureşului cu ocazia unui spectacol întitulat sugestiv “Hoinărind printre amintiri”. Turneul celor 60 de ani de carieră poposeşte la Târgu-Mureş, oraş unde actorul revine cu plăcere.

Astfel, miercuri, 22 februarie la ora 19.00, Florin Piersic va urca pe scenă şi ne va povesti cu farmecul său înconfundabil viaţa şi cariera trăită pe scenă, în teatru, film, din care nu vor lipsi picanteriile a la Piersic.

Cu 60 de ani de carieră în spate, Florin Piersic, care în luna ianuaria a împlinit frumoasa vârstă de 76 de ani, ne propune cu acest spectacol o retrospectivă a carierei sale de 6 decenii, din care nu vor lipsi proiecţii de film precum şi prezentarea spectacolelor în care a jucat Florin Piersic de-a lungul anilor.

Îndrăgitul actor va vorbi publicului pe marginea acestor proiecţii, completate cu alte întâmplări din viaţa sa artistică şi personală

Cariera cinematografică marca Florin Piersic cuprinde filmele

„De-aş fi… Harap-Alb” (1965), „Haiducii lui Şaptecai” (1970) „Zestrea Domniţei Ralu” (1971), „Săptămâna nebunilor” (1971), “Pintea”(1976), seria Mărgelatu cu „Drumul oaselor” (1980), „Trandafirul galben” (1982), „Misterele Bucureştilor” (1983), „Colierul de turcoaze” (1985), „Masca de argint” (1984) şi „Totul se plăteşte” (1986). Prima dragoste a celebrului actor rămâne însă teatrul, Florin Piersic făcând roluri memorabile în piese precum „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Gaiţele”, „Logodnicele aterizează la Paris”, „Oameni şi şoareci”, „Străini în noapte”, spectacole care au bucurat generaţii de actori de-a lungul timpului. Despre toare acestea vă veţi putea convinge la întâlnirea cu binecunoscutul actor, miercuri, 22 februarie la Palatul Culturii.

În această lună, binecunoscutul actor, Florin Piersic va fi oaspetele Târgu-Mureşului cu ocazia unui spect

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul PNL Bogdan Huțucă - „Ilie Bolojan este, oficial, noul premier desemnat“

Ziua Constanta acum 5 ore
Deputatul PNL Constanța, Bogdan Huțucă a transmis un mesaj după desemnarea lui Ilie Bolojan ca pim ministru al României. Deputatul PNL a menționat că are convingerea că un guvern condus cu seriozitate, decență și cu obiective clare de reformă poate

Un nou grup de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat a ajuns în siguranță în România

Ziua Constanta acum 2 ore
Încă 37 de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat și membri ai familiilor acestora au fost repatriați în această seară, ca urmare a eforturilor Guvernului. Potrivit unui comunicat al Guvernului României, cetățenii români și

Restricţii de trafic din această noapte pe DN 1, la intrarea în Bucureşti. Se fac lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Otopeni

HotNews acum o ora
Traficul rutier va fi restricţionat, începând din noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 1, la intrarea în Bucureşti şi pe mai multe străzi din zonă, întrucât au loc lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”

Rezultate BAC 2025. Cele două județe în care rata de promovare a fost mai mare decât anul trecut

HotNews acum 10 ore
Rata de promovare la BAC 2025, înainte de contestații, este de 74,3%, față de 76,4% în 2024. În doar două județe din țară au fost înregistrate o creștere a ratei de promovare, față de anul trecut. Elevii au aflat rezultatele la BAC 2025. Acum, pot f

Grindeanu declară că noul Guvern ar putea fi învestit marți sau miercuri: „Eu cred că este dificil să avem luni”

Adevarul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, 20 iunie, că România ar putea avea un nou guvern învestit în Parlament marți sau miercuri, estimând că este puţin probabil ca toate procedurile necesare să fie parcurse până luni.

Zeci de avioane israeliene au survolat spațiul aerian al Irakului, acuză ambasadorul Bagdadului la ONU. „O amenințare la adresa locurilor sacre”

HotNews acum o ora
Reprezentantul Irakului la Naţiunile Unite a declarat că 50 de avioane de luptă israeliene au încălcat, vineri, spaţiul aerian irakian cu puţin timp înaintea unei reuniuni a ONU privind conflictul dintre Israel şi Iran, relatează Reuters, preluată d

Putin: „Toată Ucraina este a noastră/ Locul în care calcă bocancul unui soldat rus este al nostru”

HotNews acum 4 ore
Președintele rus Vladimit Putin a susţinut că nu urmăreşte capitularea Ucrainei, ci doar recunoaşterea de către aceasta a noilor „realităţi de pe teren”, referire la recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra teritoriilor ucrainene ocupate. Putin a s

Președintele Nicușor Dan și-a depus declarația de avere la Agenția Națională de Integritate. Conține o listă cu 400 de persoane, dar nu e publică

HotNews acum 6 ore
Șeful statului a precizat, vineri, într-o discuție informală cu jurnaliștii, că și-a depus declarația de avere și că în anexă au fost trecute cele 400 de persoane care l-au împrumutat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, informează

FOTO FACSIMIL A venit decizia din Spania! Verdictul EUIPO, după ce Gigi Becali a cerut să folosească marca „FCSB-Steaua”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală) a respins cererea formulată de pentru a folosi marca verbală „ -Steaua”. Decizia mai poate fi atacată cu apel. Gigi Becali

Liverpool îl transferă pe Florian Wirtz pentru 116 milioane lire sterline

Mediafax acum 3 ore
Campioana Angliei la fotbal Liverpool FC a anunțat vineri transferul mijlocașului ofensiv Florian Wirtz de la Bayer Leverkusen, pentru suma totală de 116 milioane lire sterline, unul dintre cele mai mari transferuri din istoria clubului, notează Sky

Vremea

București
acum

20°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
lun.

18°/31°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/26°
lun.

15°/27°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

19°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/23°
lun.

18°/26°
mar.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/24°
dum.

11°/24°
lun.

14°/28°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/27°
dum.

12°/30°
lun.

15°/34°
mar.

18°/34°