O bună parte a României va fi afectată de ninsori, viscol si temperaturi scăzute în următoarele două-trei zile. Ministerul Transporturilor recomandă populatiei să nu meargă cu trenul luni si marti decât dacă este "absolut nevoie". Scolile vor fi închise în primele două zile ale săptămânii în judeţele Gorj, Giurgiu, Mehedinţi şi Vrancea.
Peste 3.500 de unităţi de învăţământ vor fi închise luni, la nivel naţional, din cauza ninsorii si a viscolului.
Cursurile din învăţământul preuniversitar vor fi suspendate luni şi marţi în toate şcolile din judeţele Gorj, Giurgiu, Mehedinţi şi Vrancea şi doar luni în unităţile de învăţământ din Dolj şi Olt. În 20 de judeţe, activitatea unităţilor de învăţământ se desfăşoară în condiţii de normalitate.
În Buzău, comitetul judeţean a decis suspendarea cursurilor luni doar în mediul rural, în timp ce în judeţul Vâlcea, de la decizia de suspendare a cursurilor pentru luni fac excepţie şcolile din municipiul Râmnicu Vâlcea.
Ministerul Transporturilor le cere persoanelor care doresc să meargă cu trenul luni si marti să o facă doar dacă este "absolut nevoie", pentru că e posibil ca mai multe trenuri să fie anulate, din cauza ninsorii si a viscolului. Ministerul precizează de asemenea că sunt posibile "întârzieri majore ale trenurilor". Circa 200 de trenuri erau anulate duminică seară, dintr-un total de aproape două mii, din cauza ninsorii si a viscolului.
Codul portocaliu de ninsori abundente va fi valabil de luni, ora 12.00, până marţi, ora 2.00, pentru toate judeţele din jumătatea sudică a ţării şi pentru Dobrogea. Sunt vizate Capitala şi judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Ilfov, Prahova, Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Galaţi, Brăila, Constanţa, Tulcea. Va ninge abundent, iar vântul va avea viteze de până la 55 de kilometri pe oră. Stra