Prin ce putem defini cel mai fidel criza actualǎ? Spuneam anterior cǎ ultimele douǎ decenii au adus o acumulare meschinǎ de dezechilibre de tot felul, afectând ȋn special ceea ce generic numim Occidentul şi societatea de consum, cu nucleul de bazǎ reprezentat de democrațiile avansate din NATO şi Uniunea Europeanǎ. Este deja un loc comun sǎ spunem cǎ, prin amploarea acestor economii şi ponderea lor ȋn cadrul economiei globale, criza din Statele Unite şi din zona Euro ȋnseamnǎ practic premisele unei crize globale. Cum se manifestǎ aceastǎ crizǎ? Sunt mai multe paliere de derulare a impasului actual ȋn care a intrat lumea: criza financiar-bugetarǎ, criza economiei reale şi a accesului la resurse, criza de credibilitate (legitimitate) a guvernelor şi elitelor politice. Alți autori indicǎ şi alte tipuri de crize, de exemplu profesorul canadian de economie politicǎ Stephen Gill[i] vorbeşte despre o „crizǎ a leadershipului global”, filozoful Andrei Marga[ii] descrie „criza motivației” şi „criza raționalitǎții”, Jack Hollander[iii] de la Berkeley vede o „crizǎ a mediului”, dar ne vom limita ȋn aceastǎ abordare doar la cele trei crize mai mult sau mai puțin mǎsurabile, deja evocate. Corolarul acestor trei crize ȋnlǎnțuite ar putea deveni (deocamdatǎ este doar potențialǎ sau ȋn unele locuri ȋn fazǎ incipientǎ) criza democrației, ȋn niciun caz „a capitalismului” cum este economistul Nouriel Roubini tentat sǎ creadǎ[iv], mergând pânǎ la ultima ei consecințǎ: confruntarea, rǎzboiul.

Sǎ le explicǎm pe rând, succint. Criza finaciar-bugetarǎ este fǎrǎ ȋndoialǎ cea mai discutatǎ, cea mai vizibilǎ, cea mai uşor cuantificabilǎ şi totodatǎ cel mai simplu de explicat: de multǎ vreme ȋn statele dezvoltate cheltuielile sunt mai mari decât veniturile, ceea ce pânǎ acum s-a compensat prin ȋmprumuturi continue şi crescânde pe piețele financiare. A consuma mai mult decât se produce a