Munca la domiciliu ascunde de multe ori capcane: chiar dacă nu mai eşti nevoit să ajungi la serviciu, te poţi trezi că firma ţi-a înghiţit tot timpul liber.
Lucrul de acasă îi atrage ca un magnet pe tot mai mulţi angajaţi, fiind un trend al culturii organizaţionale moderne, iar atractivitatea unui astfel de sistem constă, în principal, în flexibilitatea pe care o oferă. Nu puţini sunt cei care-i invidiază pe oamenii care au parte de un job la domiciliu, însă psihologii ne avertizează că astfel de locuri de muncă pot fi o capcană.
Cu avantaje evidente atât pentru angajatori, cât şi pentru angajaţi, lucrul de acasă necesită însă o organizare perfectă, care să permită integrarea coerentă în proiect a activităţilor fiecăruia. Cu toate acestea, munca de acasă are şi aspecte nefavorabile. „Există foarte multe avantaje, dar şi multe dezavantaje. Spre exemplu, poţi petrece mai mult timp alături de familie, dar, în acelaşi timp, te vei izola de restul oamenilor şi nu vei mai avea contact cu lumea reală", ne spune psihologul Keren Rosner.
Chiar şi aşa, oamenii tot îşi doresc să lucreze de acasă, chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp. Însă specialiştii din domeniul resurselor umane afirmă că această activitate, desfăşurată într-un mediu relaxat, se poate dovedi din această cauză ineficientă. „Sunt foarte importante organizarea atentă a programului şi respectarea planificării pe care ai realizat-o pentru a te bucura de beneficiile muncii de acasă. Lipsa interacţiunii directe cu alte persoane implicate în proiect, mediul relaxat şi familiar de acasă sunt riscuri certe, care trebuie gestionate", spune Diana Voicu, consilier pe probleme de dezvoltare organizaţională în cadrul AllJobs4All. Adaptare Potrivit Raportului Global Cisco Connected World Technology, făcut public la sfârşitul anului 2011, 67% din participanţii la studiu au fost de părere că politicile I