Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce mai cere FMI Guvernului României

Publicat in Jurnalul, duminică 12 februarie 2012 ·

Foto: Karina Knapek / Jurnalul National / Intact Images 1. Lichidarea CNH

FMI a solicitat Guvernului să înceapă, până la sfârşitul lunii septembrie, procedurile de lichidare a Companiei Naţionale a Huilei (CNH), după ce activele neviabile vor fi separate de cele considerate valoroase, relevă scrisoarea de intenţie convenită în urma misiunii din ianuarie-februarie.

Scrisoarea mai prevede că minele viabile vor fi "oferite printr-un proces de licitaţie" deschis şi transparent.

2. Renegocierea contractelor Hidroelectrica, până la 15 februarie

FMI a cerut Guvernului să anuleze „în limitele legii” contractele stabilite prin negocieri bilaterale şi care nu pot fi renegociate.

Printre companiile care au contracte directe de cumpărare a electricităţii de la Hidroelectrica se numără producătorul de aluminiu Alro Slatina, cel mai are consumator de energie din ţară, Energy Holding, Alpiq RomEnergie, Alpiq Romindustries (fosta Buzzman Industries).

În ultimele zile ale anului trecut, surse din companie au declarat agenţiei MEDIAFAX că Hidroelectrica a reziliat doar trei contracte directe de vânzare a energiei, cu SNLO, Salrom şi CLMB Patinoar Braşov, iar compania Luxten Lightning a renunţat la acord "din motive de imagine". SNLO, Salrom şi CLMB Patinoar Braşov cumpărau cantităţi mici de energie, la preţuri printre cele mai ridicate practicate de Hidroelctrica la contractele bilaterale. Chiar şi aşa, preţurile sunt de aproape două ori mai mici comparativ cu tarifele obţinute pe bursa OPCOM.

FMI estimează că înţelegerile bilaterale provoacă numai la Hidroelectrica pierderi de 175-275 milioane euro în fiecare an.

3. Restituirea de către Tarom a ultimului avion Boeing 737-800 închiriat

Alternativa ar fi negocierea unei chirii mai mici „la nivelul pieţei”. FMI a mai solicitat ca Tarom să aplice un program de reducere a che

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 2 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Oscar 2025 | Lista completă a câștigătorilor

Wall-Street.ro acum o ora
Filmul "Anora" a fost marele câştigător al celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Oscar, unde această peliculă regizată de cineastul Sean Baker a câştigat cinci trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun lungmetraj", scrie Variety, preluat de

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum o ora
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Tragedie în Pitești. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil

Ziare.com acum o ora
O femeie de 45 de ani a murit luni dimineaţă, 3 martie, după ce ar fi căzut de la etajul al treilea al unui imobil din municipiul Piteşti, zona Craiovei. Polițiștii au întocmit un dosar penal. „În dimineaţa zilei de luni, 3 martie, poliţiştii piteşt

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Trump a invitat la Casa Albă un ostatic israelian eliberat de Hamas

Mediafax acum 3 ore
Sharabi, care a fost eliberat din Gaza după 16 luni de captivitate, ar urma să se întâlnească marţi cu Trump, alături de alţi ostatici eliberaţi, după ce preşedintele american l-a văzut descriind la televiziunea israeliană înfometarea severă şi viol

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°