Soții Ilyas și Tallat Ahsar, în vârstă de 83, respectiv 66 de ani, sunt acuzați că au ținut prizonieră timp de zece ani o fată, pe care au folosit-o ca sclavă sexuală și servitoare.
Fata, al cărui nume nu a fost făcut public, avea zece ani și era surdo-mută atunci când a fost dusă din Pakistan în Anglia, iar timp de un deceniu a fost supusă unor umilințe crunte, fiind obligată să doarmă în pivniță, notează Daily Mail. "Fata nu cunoştea pe nimeni şi nu avea unde să se ducă. Acela era stilul ei de viaţă şi a fost forţată să îl accepte. Nu ştia nimic altceva", a spus procurorpul care se ocupă acum de acest caz.
Fata a fost dusă în Anglia în anul 2000, dupa ce rămăsese orfană, iar soţii Ashar au luat-o în casa lor. După zece ani, ea fost găsită în pivniţa în care dormea, iar cei doi soţi sunt acum anchetaţi penal pentru fapta lor. Ancheta în acest caz este în desfăşurare, deoarece acuzaţii au negat toate învinuirile ce li s-au adus. Deocamdată, poliţia nu a făcut alte declaraţii referitoare la starea actuală a fetei.
Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI