Cu toate eforturile depuse aseară de echipele de deszăpezire de la Drumuri şi Poduri, accesul spre satul Hânţeşti din nordul judeţului Galaţi, nu a putut fi eliberat de nămeţii înalţi chiar şi de trei metri. Armata a plecat din nou spre Hânţeşti în această dimineaţă, la ora 9.00.
Utilajele au lucrat până aseară târziu, dar n-au reuşit să elibereze cei patru kilometri care leagă Buciumeniul de satul Hânţeşti. Zăpada tasată, înaltă pe alocuri de peste trei metri, a dat mari bătăi de cap, chiar şi pirotehniştilor, care au detonat capse pe alocuri pentru a încerca să elibereze drumul.
În aceste condiţii, cele aproape 50 de familii rămân izolate şi în această dimineaţă. Nici camionul cu provizii strânse în cursul zilei de ieri nu a putut ajunge la sinistraţi. Alimentele au fost depozitate la Mănăstirea din Buciumeni şi vor ajunge la oameni imediat ce drumul va fi deszăpezit.
Câteva sănii au ajuns aseară cu ajutoare la oameni care aveau nevoie neaparat de provizii.
Reprezentanţii Consiliului Judeţului Galaţi speră ca în cursul zilei de azi să deszăpezească drumul şi să ducă alimentele oamenilor care stau izolaţi de restul lumii de mai bine de opt zile.