Trei camioane încărcate cu peste 40 de tone de lemne de foc pentru persoanele din localităţile buzoiene izolate de zăpadă au plecat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, din Braşov, în municipiu fiind deschis şi un centru pentru colectare de ajutoare pentru sinistraţi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja, cele trei camioane încărcate cu lemne de foc au fost trimise la ISU Buzău, urmând să fie distribuite sinistraţilor.
Lemnele au fost colectate de la ocoalele silvice din localităţile braşovene Teliu şi Comăna.
De asemenea, la Braşov a fost deschis un centru de colectare pentru ajutoare, la Academia Forţelor Aeriene de pe Stada Mihai Viteazu, unde braşovenii pot dona în special alimente neperisabile.
Aproximativ 6.000 - 7.000 de persoane din cinci comune buzoiene mai sunt izolate din cauza zăpezii, cea mai gravă situaţie înregistrându-se în localitatea Robeasca unde autorităţile nu au reuşit să ajungă până în prezent.
Trei camioane încărcate cu peste 40 de tone de lemne de foc pentru persoanele din localităţile buzoiene izolate de zăpadă au plecat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, din Braşov, în municipiu fiind deschis şi un centru pentru colectare de ajutoare pentru sinistraţi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja, cele trei camioane încărcate cu lemne de foc au fost trimise la ISU Buzău, urmând să fie distribuite sinistraţilor.
Lemnele au fost colectate de la ocoalele silvice din localităţile braşovene Teliu şi Comăna.
De asemenea, la Braşov a fost deschis un centru de colectare pentru ajutoare, la Academia Forţelor Aeriene de pe Stada Mihai Viteazu, unde braşovenii pot dona în special alimente neperisabile.
Aproximativ 6.000 - 7.000 de persoane din cinci comune bu