Primăria Sectorului 6, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, vine în sprijinul persoanelor şi familiilor grav afectate de ninsoare şi ger din sud-estul ţării şi invită cetăţenii şi companiile din această unitate administrativă să fie alături de semenii aflaţi în situaţii extrem de grave.
Astfel, începând de astăzi, cetăţenii şi companiile pot să doneze alimente neperisabile (apă, ulei, făină, mălai, zahăr, conserve), precum şi alte bunuri precum haine şi încălţăminte, la următoarele puncte de colectare puse la dispoziţie:
Cartier Militari
- Complex de Servicii Sociale "Floare Roşie", telefon: 021.569.55.89;
- Cernişoara nr. 38 - 40, telefon: 021.745.72.37;
Cartier Drumul Taberei
- Centrul de plasament "Domniţa Bălaşa", Aleea Istru nr. 6, telefon: 021.444.27.68;
- Drumul Sării nr. 2 , telefon: 021.317.63.11
„Invităm pe această cale pe toţi aceia care vor să sprijine persoanele sinistrate, să se alăture demersului nostru şi le mulţumesc anticipat cetăţenilor Sectorului 6 care de fiecare dată au dat dovadă de solidaritate şi au răspuns pozitiv invitaţiei noastre de a participa la campanii de ajutorare”, a declarat primarul sectorului 6, Cristian Constantin Poteraş.
Produsele vor fi transportate către localităţile din judeţul Vrancea pe parcursul acestei săptămâni.