Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL Bucureşti acuză PSD şi PNL de nepăsare şi josnicie

Publicat in Adevarul, luni 13 februarie 2012 ·

Organizaţia de Bucureşti a PDL îi acuză pe cei de la PSD şi PNL de nepăsare şi josnicie deoarece nu au fost prezenţi la şedinţele de îndată ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti prin care ar fi fost alocate fonduri pentru sinistraţii din judeţele Vrancea şi Buzău.

Prima şedinţă a fost convocată pentru duminică seara, iar cea de-a doua, azi, de la ora 15.00. ”Acţiunea nu se dorea a fi una politică, mai degrabă fiind un semnal de solidaritate şi de ajutor din partea bucureştenilor faţă de românii aflaţi în dificultate din cauza vremii”, afirmă cei de la PDL Bucureşti.

“Deşi fiecare oră contează, putând însemna salvarea sau pierderea unei vieţi omeneşti, reprezentanţii PSD şi PNL din Consiliul General, îndemnaţi probabil de primarul Sorin Oprescu, au refuzat să se prezinte la această şedinţă cerută de PDL Bucureşti, făcând astfel imposibilă alocarea de fonduri către zonele sinistrate. Au pretextat că e duminică şi au cerut organizarea unei şedinţe pentru astăzi la ora 15.00, la care din nou nu s-au prezentat, ca semn suprem al batjocurii cu care tratează această problematic”, mai spun pedeliştii bucureşteni.

PDL Bucureşti mai afirmă că reprezentanţii USL au dovedit astfel “un grad intolerabil de nepăsare faţă de semenii lor care au mari probleme în acest moment”. Totodată, pedeliştii îi acuză pe cei de la USL că au încercat să negocieze lista localităţilor unde vor ajunge banii.

“PSD şi PNL au negociat interesul românilor, în condiţiile în care banii ajungeau oricum la consiliile judeţene din Buzău şi Vrancea, conduse tot de reprezentanţi ai social-democraţilor. Este semnul unui război intern între filiale şi dovada unei încercări disperate a unora de a se căpătui de pe urma banilor alocaţi sinistraţilor”, adaugă cei de la PDL Bucureşti.

Organizaţia condamnă “acest stil primitiv şi inuman de a face politică” al US

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk, mai bogat ca niciodată după victoria lui Trump. Averea lui e aproape cât PIB-ul României

Ziare.com acum 52 minute
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum 27 minute
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

Vremea sâmbătă, 23 noiembrie: Județele care intră sub cod galben de vânt și viscol

Adevarul acum 21 minute
Un nou Cod galben de intensificări ale vântului și viscol intră în vigoare sâmbătă, 23 noiembrie, la ora 10, când expiră precedenta atenționare meteorologică emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Alegeri 2024 în diaspora. Câți români au votat la secțiile din străinătate până sâmbătă dimineață

Ziua Constanta acum 35 minute
Până sâmbătă la ora 3.00, s-au prezentat la urne în diaspora, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 41.055 de alegători, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea secţiilor vine

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 54 minute
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Calendar ortodox, 23 noiembrie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei. Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hiroto

Ministrul energiei din Republica Moldova merge în Rusia pentru a discuta cu Gazprom

HotNews acum o ora
Ministrul Energiei de la Chişinău, Victor Parlicov, a declarat vineri că se va întâlni săptămâna viitoare la Sankt Petersburg cu reprezentanții gigantului Gazprom pentru a asigura aprovizionarea stabilă cu energie electrică după loviturile rusești a

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 6 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 8 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°