•„legiunea străină” de la Cluj a lovit din nou: trei străini au marcat cinci goluri în poarta „municipalilor”!
CSM Râmnicu Vâlcea, echipa „fanion” a judeţului nostru, efectuează încă de săptămâna trecută un catonament de zece zilele în foarte cunoscuta şi apreciata (cel puţin de către români) staţiune turcească de pe malul mării Mediterane, Antalya. Fotbaliştii vâlceni, pregătiţi de antrenorii Marius Mitu şi Dumitru Teleşpan, au sosit cu autocarul în acest complex turistic, programul lor de pregătire fiind stabilit a se desfăşura până în data de 17 februarie, întoarcerea în ţară urmând a fi făcută ulterior tot pe cale rutieră. În această locaţie, unde condiţiile meteorologice sunt mult mai favorabile pregătirii şi disputării meciurilor de fotbal în aer liber (pe zi înregistrându-se temperaturi de peste 15 grade Celsius), „municipalii” vor susţine o serie de cinci meciuri-test, majoritatea în compania unor alte echipe româneşti, aflate şi ele de asemenea în pregătiri pentru retur în aceeaşi staţiune. În primele trei amicale disputate, fotbaliştii de la poalele dealului Capela au avut evoluţii nu foarte convingătoare, compartimentul defensiv dovedindu-se un adevărat „călcâi al lui Ahile”, echipa primind nu mai puţin de 18 goluri, faţă de numai cele 7 marcate. În primele trei jocuri, CSM-ul a înregistrat următoarele rezultate: 0-4 cu Farul Constanţa; 3-2 cu Moos Gas şi 4-6 împotriva codaşei Ligii I, Concordia Chiajna.
Însă, cea mai severă înfrângere a venit chiar în această seară, în faţa râmnicenilor aflându-se fotbaliştii de la CFR Cluj, echipă ce evoluează pe prima „scenă” a fotbalului românesc (campioană naţională în sezoanele 2007/2008 şi 2009/2010). Chiar dacă cei doi antrenori vâlceni au trimis în teren majoritatea fotbaliştilor valoroşi (apelând evident şi la noile achiziţii din această pauză competiţională, pentru a le vedea mai bine la „l