Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premieră: Oradea are două echipe în play-off-ul Superligii Naţionale de polo

Publicat in Bihoreanul, luni 13 februarie 2012 ·

În premieră după anul 1990, Oradea are două echipe calificate pentru play-off-ul Campionatului Naţional de polo.

Ultimele două etape ale turneului de la Arad au adus rezultatele dorite de suporterii bihoreni, atât campionii de la CSM Digi impunându-se în derby-ul cu Dinamo, cât şi tinerii jucători de la CS Crişul câştigând jocul cu Sportul Studenţesc, fapt care le-a adus calificarea în play-off, de pe locul IV.

Sâmbătă seara, în penultima etapă a turneului de la Arad, CSM Digi a administrat o corecţie severă formaţiei gazdă, AMEFA Arad, pe care a învins-o cu scorul de 30-6, marcând în primele trei sferturi câte opt goluri. În acest joc, Diaconu şi Dunca au marcat câte 6 goluri.

Tot în această etapă, elevii lui Eugen Băjenaru de la Crişul au primit replica Sportului Studenţesc, într-o partidă ce s-a dovedit a fi extrem de echilibrată, dar a fost adjudecată, până la urmă, de orădeni, care s-au impus cu 13-12, în special datorită bunei evoluţii de pe final. O bună poftă de joc a dovedit-o în această confruntare Şifrea, autor a 5 goluri.

Ultima etapă a turneului de la bazinul "Delfinul", programată duminică, a adus echipelor orădene adversari ceva mai dificili. Astfel, dacă tinerii jucători ai Crişului au primit replica Stelei, echipă de care au fost întrecuţi cu 17-8, în derby-ul turneului campionii de la CSM Digi au întâlnit Dinamo, formaţie pe care au reuşit s-o întreacă la o diferenţă de 5 goluri, cu 10-5.

Jucătorii CSM-ului s-au detaşat pe tabelă încă de la început, conducând la finele primelor 8 minute cu 3-1, iar la jumătatea confruntării cu 6-2.

Astfel, cu un singur rezultat de egalitate şi în rest victorii, CSM Digi încheie en-fanfare sezonul regulat şi este foarte aproape de cel de-al şaselea titlu consecutiv. În schimb, marea surpriză a campionatului a produs-o cealaltă echipă orădeană, CS Crişul care a încheiat pe locul IV ş

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 30 minute
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum 58 minute
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum o ora
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum 2 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum 2 ore
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°