Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"De nu rezolvaţi problema, Bucureşti va fi Atena". Tinerii vor protesta în continuare în Piaţa Universităţii

Publicat in Jurnalul, luni 13 februarie 2012 · ·

Piaţa Universităţii a fost animată de aproximativ 2.000 de oameni care au manifestat paşnic împotriva adoptării Tratatului Comercial împotriva Produselor Contrafăcute – ACTA, dar şi a actualei clasei politice.

Ori de câte ori au avut ocazia, manifestanţii au scandat lozinici împotriva actualului premier, Mihai Răzvan Ungureanu, fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe (SIE): "Toată lumea ştie, ne conduce SIE" sau "Pe cablul de internet, vine un agent secret". Nu a fost iertat nici preşedintele Traian Băsescu, căruia oamenii i-au cerut demisia în repetate rânduri.

"STOP ACTA – Opriţi cenzura internetului"

Sâmbătă, în jurul orei 18:00, numărul protestatarilor a crescut considerabil în ciuda ninsorii şi a frigului. Printre cele două mii de persoane s-au numărat şi suporterii galeriilor de fotbal, strânşi în jurul Fântânii de lângă Facultatea de Arhitectură. Majoritatea purtau măşti marca "Anonymous", cumpărate sau confecţionate din carton. Grupului de protestatari i s-a alăturat şi prinţesa Brianna Caradja, care şi-a arătat nemulţumirea scandând alături de tineri lozinci împotriva acordului ACTA. Cele mai auzite mesaje în Piaţa Universităţii au fost: "De nu rezolvaţi problema, Bucureşti va fi Atena" sau "Pe Youtube şi pe Torrent nu plătim abonament". Rândurile tinerilor protestatari au fost îngroşate şi de persoane aflate la vârsta a doua care s-au aliat mesajelor: "STOP ACTA! opriţi cenzura internetului", "ACTA ne atacă viaţa privată". Pentru ca tabloul să fie complet, în mulţime s-au amestecat, ca de obicei, şi ofiţeri îmbrăcaţi în civil. Câţiva dintre aceştia au fost recunoscuţi de protestatarii obişnuiţi de la Fântână, care au început să scandeze: "Avem gabori civili printre noi!". Asistentul universitar de la Arte, Vlad Ioanchi­mescu, a împărţit apoi mulţimea în două. Unii strigau STOP, ceilalţi ACTA.

Puţin după

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Maia Sandu mesaj de susținere pentru Nicușor Dan: „Acum, România are nevoie de noi”

HotNews acum 7 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis marți seară un mesaj de susținere pentru Nicușor Dan, candidatul independent ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din țara noastră, îndemnându-i pe cetățenii moldoveni cu dublă ce

Nicușor Dan, amintiri din perioada armatei obligatorii în comunism. „Am tras 50 de cartuşe sau poate 30”

HotNews acum 3 ore
Candidatul independent Nicuşor Dan a afirmat marţi seară, în timpul dezbaterii de la Antena 3 CNN, că a făcut armata la Artilerie, la Bacău, precizând că a tras în total, în perioada stagiului militar, doar câteva zeci de cartuşe, în contextul în ca

DNA cere arestarea primarului din Sinaia, Vlad Oprea. Procurorii îl acuză că a exercitat atribuții de primar când era sub control judiciar

HotNews acum 12 ore
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, este acuzat de DNA că a încălcat cu rea-credință obligațiile măsurii controlului judiciar, în ultimele două luni dând exercitându-și atribuțiile de primar, deși acest lucru îi era interzis, se arată într-un comu

Curtea de Apel București a decis că elevul român suspectat de amenințări cu bombă nu va fi extrădat în SUA pentru a fi anchetat de FBI

Ziua Constanta acum 9 ore
Curtea de Apel București a respins marți cererea autorităților americane de extrădare a unui elev român în vârstă de 17 ani, acuzat că a trimis sute de amenințări cu bombă unor instituții de peste ocean și că a manipulat fete minore pentru a se anga

Tánczos Barna: România va încasa 1,3 miliarde de euro, pe 10 iunie, din tranșa a treia din PNRR

Gandul acum 12 ore
„România va încasa, pe 10 iunie, 1,3 miliarde euro din tranșa a treia de plată pentru Programul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat, marți, ministrul Finanțelor, Tánczos Barna. „România va încasa 1,3 milioane de euro, pe 10 iunie, din t

Alin Fumurescu a murit. Jurnalist și profesor la University of Houston, el avea 57 de ani

HotNews acum 11 ore
Profesorul Alin Fumurescu a decedat astăzi, la vârsta de 57 de ani, în casa sa din Houston, Texas, anunță revista Dilema cu care a avut o lungă colaborare, într-o postare pe Facebook. „Profesorul şi jurnalistul Alin Fumurescu, colaborator permanent

Declinul cognitiv al lui Joe Biden: Nu l-a recunoscut pe George Clooney la strângerea de fonduri din 2024

Mediafax acum 5 ore
Un fragment din cartea care urmează să apară a fost dat publicității în cursul zilei de marți și prezintă secvența unei întâlniri în culisele strângerii de fonduri între George Clooney și Joe Biden, care revenise în SUA după o întâlnire cu liderii G

Donald Tusk, premierul Poloniei, despre vizita lui George Simion în Polonia: Rusia este fericită, totul este clar

Mediafax acum 7 ore
Mesajul a fost trimis pe platforma X. „Rusia este fericită. Nawrocki şi omologul său român pro-rus, George Simion, pe o scenă cu cinci zile înainte de alegerile prezidenţiale din Polonia şi România. Totul e clar”, a scris Donald Tusk. Liderul AUR, G

Ilie Bolojan, despre viitorul Executiv: Sunt de acord să ne asumăm toată responsabilitatea pentru a forma un guvern stabil

HotNews acum 6 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat marţi, la Antena 1, că este de acord să îşi asume toată responsabilitatea pentru a face parte dintr-o formulă de guvernare care să dea un guvern stabil, potrivit News.ro. Bolojan a punctat

Curtea de Apel Cluj a respins cererea Bankwatch de oprire a lucrărilor la gazoductul Tuzla-Podişor. Mesajul lui Burduja

Gandul acum 8 ore
Curtea de Apel Cluj a respins marți cererea Bankwatch de suspendare a autorizaţiei de construire şi de oprire a lucrărilor la proiectul gazoductului Tuzla-Podişor. Lucrarea este finalizată în proporţie de peste 95% şi va aduce gazul din Marea Neagră

Vremea

București
acum

mie.

9°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

8°/10°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/10°
Constanta
acum

mie.

8°/17°
joi

11°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/16°
joi

8°/18°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

mie.

5°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

6°/16°