Vedeta de la Acasă TV ne sfătuieşte să renunţăm să mai mâncăm pe fugă şi să adăugăm în mâncare sare iodată sau potenţiatori de arome, pentru că ne îmbolnăvim singuri organismul.
"Ca să-ţi dai seama cât de importantă este o alimentaţie sănătoasă, înveţi întâi că mâncarea se transformă în sânge şi că acest sânge hrăneşte în fiecare clipă organele vitale, ţesuturi şi celule. Nu am putea să fim sănătoşi şi nici nu suntem mâncând ce se nimereşte, fast-food sau hrănindu-ne pe fugă", a declarat pentru Ring soţia lui Andi Moisescu.
"Suntem în era vitezei - se nasc generaţii de tineri touch-screen care mănâncă mai mereu în faţa calculatorului dintr-o pizza ambalată în cutie de plastic sau de carton - grăbiţi să facem lucruri presante, să ne achităm de deadline-uri strânse în vreme ce nu avem timp să mâncăm, doar să ne umflam stomacul pe fugă. Conştientizăm abia acum, la 40 de ani distanţă de primele semnale care s-au tras în Occident faţă de junk-food şi tocăniţele cu glutamat de sodiu din restaurantele din lumea întreagă", a completat Olivia.
Pe lângă pesticidele care ajung în cereale şi legume, conservanţi sau coloranţi, şi noi ne "otrăvim" mâncarea cu alte substanţe.
"Mâncarea noastră de zi cu zi e contaminată cu pesticide şi fertilizatori pe ogoare, este contaminată apoi cu coloranţi şi conservanţi în fabricile de prelucrare şi e devitalizată pe drumul lung de la supermarket până în farfurie. Apoi o mai otrăvim şi noi cu potenţiatori de arome şi sare iodată în plus. Ei bine, când devii conştient de acest traseu lung al otrăvirilor, începi să cauţi soluţii pentru o hrană cât mai curată. Conceptul bio s-a născut din dorinţa de a «mătura» drumul hranei", a mai spus vedeta de la Acasă TV. Vedeta de la Acasă TV ne sfătuieşte să renunţăm să mai mâncăm pe fugă şi să adăugăm în mâncare sare iodată sau potenţiatori de arome, pentru că ne îmbolnăvim