Dl Becali nu poate întreprinde o faptă creştinească fără să fie filmat din toate unghiurile.

Există o zicală potrivit căreia o nenorocire nu vine niciodată singură. Nu, nu e o mostră de înţelepciune mioritică sau vreun citat din legile lui Murphy. Sentinţa cu pricina ne-a fost lăsată de marele povestitor François Rabelais, altminteri un autor plin de umor. „Un malheur ne vient jamais seul", scria el, acum aproape cinci secole, inspirat la rându-i de un verset din „Psalmi". M-am întrebat adesea care-o fi sensul acestei cugetări. Că necazurile se ţin lanţ chiar dacă nu sunt legate între ele? Sau că, atunci când ţi se întâmplă ceva rău, eşti predispus la ceva şi mai rău?

Mă uit la ştirile zilei şi înţeleg câtă dreptate aveau strămoşii noştri. Văd cum ţara cuprinsă de criză se afundă, mai nou, în troiene. Iar noi, în loc să punem mâna pe lopată, stăm cu ochii aţintiţi la televizor. Sau ieşim din casă doar ca să strigăm „Jos!" Brusc, ne dăm seama că adevărata iarnă începe în februarie. Şi că ne-a prins, iarăşi, nepregătiţi. Pe mulţi, această problemă nu-i preocupă însă cât îi preocupă protestele, guvernul, jocurile politice, ba chiar şi ACTA. Demisia Puterii şi legea internetului sunt mai importante, carevasăzică, decât soarta amărăştenilor izolaţi prin Buzău şi Vrancea.

Este un peisaj în care gestul unui Gigi Becali, de-a sări în ajutorul semenilor loviţi de soartă, pare o floare rară. Duminică dimineaţă, s-a coborât din Maybach precum un înger din ceruri şi ne-a anunţat, în direct, că merge să-i salveze din nămeţi pe sinistraţii din cele două judeţe. Zis şi făcut. Şi-a tras o căciulă rusească pe cap, a înjghebat un convoi din două vole şi zece camioane, apoi a pornit la drum într-o misiune privată de deszăpezire. N-a reuşit mare brânză (scuzaţi expresia!) întrucât sătenii pe care voia să-i deszăpezească i-au cerut bani de la obraz. Normal. Nu i-a învăţ