Mesajul a fost trimis. Multumesc!

COSR are un nou partener şi a lansat campania "Mulţumesc, mamă!"

Publicat in Adevarul, luni 13 februarie 2012 ·

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a anunţat astăzi, că a încheiat un parteneriat cu Procter&Gamble, cu care a lansat campania "Thank you mom" prin care se urmăreşte sensibilizarea mamelor în a-şi lăsa copiii să facă sport.

Statistica arată că tinerii din România, ca de altfel din întreaga lume, fac din ce în ce mai puţin sport. Şi că ei sunt tot mai atraşi de activităţile sedentare - computer, îndeosebi. Din acest motiv, COSR şi Procter&Gamble au decis să lanseze campania "Mulţumesc, mamă!". ”Practicarea sportului de către copii şi tineri are beneficii dovedite atât în ceea ce priveşte sănătatea, cât şi în dezvoltarea lor psihică şi socială. Copiii sportivi sau activi din punct de vedere fizic au o capacitate de integrare socială mult mai bună şi un simţ al responsabilităţii mult mai dezvoltat. Copiii care practică sport astăzi sunt potenţialii olimpici de mâine”, a declarat Octavian Morariu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Prezent la anunţarea parteneriatului dintre COSR şi Procter&Gamble, Mihai Covaliu, antrenorul lotului naţional de sabie, a mărturisit că iniţiativa îl încântă cu atât mai mult cu cât ea a fost lansată chiar de ziua mamei sale.”N-aş fi reuşit să ajung la performanţele sportive actuale şi să devin un olimpic fără ajutorul părinţilor mei. Mama m-a sprijinit în momentele dificile ale carierei mele şi îi mulţumesc pentru aceasta”.

Procter&Gamble va sprijini, totodată, şi lotul olimpic al României care se pregăteşte pentru JO de la Londra. ”Jocurile Olimpice sunt menite să contruiască o lume mai bună prin intermediul sportului. Suntem încântaţi de acest parteneriat cu P&G pentru că vine în sprijinul sportivilor, a mamelor şi a familiilor acestora", a adăugat Octavian Morariu. “Pentru noi, parteneriatul cu COSR reprezintă sincronizarea misiunii P&G – aproape de oameni pentru o viaţă mai bună - cu ob

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 27 minute
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 2 ore
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°