Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba a anunţat disponibilitatea a peste 660 de locuri de muncă în mai multe domenii, în străinătate. Este vorba despre posturi ce pot fi ocupate prin intermediul EURES, în Austria, Belgia, Germania, Norvegia şi Cehia. De la medici, asistenţi medicali, ingineri în construcţii, economişti, specialişti software, până la drujbişti sau sudori, oferta este diversă şi este valabilă până la sfârşitul lunii februarie, respectiv martie.
În Austria, sunt vacante 20 de posturi de drujbist, până la 1 martie 2012. Condiţiile pentru ocuparea acestor locuri de muncă sunt minim 1 an experienţă în domeniu şi cunoaşterea limbii germane la nivel „peste bine”.
În Belgia, până la 30.03.2012 pot fi ocupate 5 posturi de asistent medical (dacă sunt îndeplinite condiţiile de calificare, înregistrare la Colegiul Asistenţilor Medicali şi de cunoaştere foarte bine a limbii franceze). De asemenea, până la 29 februarie, sunt valabile 2 posturi de inginer constructor (cu master, cunoştinţe de inginerie electro/electromec şi limba engleză bine), 1 post de economist comerţ (abilităţi comerciale, cunoştinţe bune de franceză, engleză, olandeză şi germană), 2 posturi de lucrător marmură (franceza sau italiana sau spaniola sau engleza la nivel conversaţional).
În Germania, sunt valabile oferte de muncă până la 12 martie 2012 în mai multe domenii: 16 posturi de medic (cunoscători ai limbii germane la nivel „bine”), 76 posturi de asistent medical geriatrie (germană bine), 30 de posturi de sudor (calificare în domeniu şi certificare în sudură WIG şi/sau MAG, germană bine), 36 de posturi de mecanic, specialist în mecatronică (calificare în domeniu, germana bine), 56 de posturi de electronist/electrician (calificare în domeniu, germană bine), 68 de posturi de şofer camion/maşină de mare tonaj (experienţă în domeniu şi pe