Clubul Glasgow Rangers, la care este legitimat şi Dorin Goian, grupare confruntată cu o gravă criză financiară, a cerut plasarea sub administrare judiciară, a anunţat, luni, tribunalul din Edinburgh, citat de AFP.
Rangers aşteaptă o decizie în cazul procesului cu fiscul britanic, care ar putea să-i coste suma de 49 de milioane de lire sterline. În cazul în care va fi plasat sub administrare judiciară, decizie ce ar putea fi dată în patru-cinci zile, Rangers va fi sancţionată cu pierderea a zece puncte în clasament.
Clubul a fost obligat să-l vândă pe croatul Nikica Jelavici la Everton pentru a strânge bani, iar preşedintele grupării, Craig Whyte, declarase la 5 februarie că "săptămânile care vor urma vor fi cele mai dificile din istoria clubului".
"Când am preluat controlul clubului, în mai 2011, era clar că se confruntă cu mari probleme financiare. De la începutul mandatului, am considerat plasarea sub administrare judiciară ca o posibilitate ca acest club să-şi revină şi să o ia de capăt. Trăim vremuri grele, dar le transmit fanilor că nu vom renunţa", a declarat omul de afaceri scoţian, care a cumpărat clubul pentru preţul simbolic de o liră sterlină şi care a "moştenit" datorii de 20 de milioane de lire sterline.
În prezent, Glasgow Rangers ocupă locul doi în campionat, la patru puncte de Celtic.
Glasgow Rangers a câştigat de 54 de ori campionatul Scoţiei, de 33 de ori Cupa Scoţiei şi Cupa Cupelor în 1972. Rangers este considerată echipa comunităţii protestante din Scoţia, în timp ce Celtic este a comunităţii catolice. Rangers este una dintre cele mai populare echipe din Marea Britanie, meciurile de pe Ibrox Park fiind urmărite în medie de 45.000 de spectatori.
Un alt club britanic Portsmouth (liga secundă) a fost plasat, luni, sub administrare judiciară. Gruparea Portsmouth a făcut obiectul acestei măsuri pentru prima oa