Scoţi cu greu piciorul din zăpada care-ţi ajunge până la genunchi. Deschizi drum prin marea albă, care se întinde până unde zarea nu se mai vede de negura care ne înconjuară. Dimineaţă au fost minus 23 de grade prin locurile astea, şi omătul scârţâie, de ni se duce vestea până hăt-departe. Şi de-acolo, din depărtari pe care încă nu le intuim, se-aud câini cum ne latră deja. Un deal şi-o vale, şi încă un deal avem de străbătut. Noroc cu o localnică, Mariana Benea, care s-a oferit să-mi fie ghid până în Valea Lupului. Un sat care străbate timpul, şi te întoarce tocmai pe vremea răzeşilor lui Ştefan cel Mare.

Ţinutul răzeşilor

Într-o monografie a comunei Vultureni, din judeţul Bacău, unde mă aflu acum, scrie că pe Dealurile Tutovei, se află "cel mai vechi şi mai compact ţinut răzăşesc al Moldovei medievale", poţi afla din cartea semnată de profesorii Florica şi Dorinel Ichim. "Un înalt grad de ruralism" s-a păstrat pe aceste meleaguri, arată aceeaşi sursă, tocmai pentru că oraşe precum Adjudul, Bacăul, Bârladul, Vasluiul şi Tecuciul sunt destul de departe de "insula" răzăşească. Suntem încă în civilizaţie, în satul Godineştii de Jos, unde drumul mare a fost deszăpezit. Dar la un moment dat intrăm pe o potecă, pe care se văd urme proaspete de căruţă. Şi acestea dispar repede, probabil speriate de dealul abrupt din faţa noastră, gata parcă să se arunce peste noi. Şi-l luăm pieptiş. Doi kilometri, zici, pare puţin. Dar pe urmă îţi dai seama că fiecare pas prin zăpadă face aproape cât întreaga distanţă pe care o avem de străbătut.

Îngrijitoarea la domiciliu

Scăpăm de primul deal, după vreo jumătate de oră de chin, pentru mine. Urmează o vale. Dar ce abrupt coborâm, că la un moment dat îţi vine s-o iei pe fund, în jos, ca la derdeluş. Şi o linişte, de ţi se înfundă urechile. Străbatem apoi pâlcuri de copaci din sticlă. E de la ploaia de zilele tre