Prefectul de Covasna, Gyorgy Ervin, spune, referitor la afirmaţiile preşedintelui PSD, Victor Ponta, potrivit cărora prefecţii din Covasna şi Harghita nu aplică legile acestei ţări şi nu urmăresc aplicarea legilor, că nu crede că românii din judeţ ar putea să îi reproşeze ceva.
Prefectul de Covasna, Gyorgy Ervin, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că declaraţia liderului PSD, Victor Ponta, în ceea ce priveşte activitatea prefecţilor din Covasna şi Harghita face parte din lupta politică pentru postul de prefect.
"Ei sunt politicieni, se luptă pentru postul de prefect, ceea ce este şi normal undeva, fiind unul dintre posturile importante dintr-un judeţ. În rest, să vină şi să ne controleze, dacă într-adevăr aşa este cum spune domnia sa. Eu nu am cunoştinţe de astfel de cazuri, nici de discriminări, la care se referă domnul Ponta. M-aş mira să existe astfel de cazuri, mai ales că nu cred că românii din judeţul Covasna ar putea să-mi reproşeze ceva. Mă consider un om echilibrat şi încerc să îmi fac treaba în aşa fel încât să păstrez normalitatea în judeţ", a spus Gyorgy Ervin.
El a afirmat că un prefect, în special în judeţe precum Covasna şi Harghita, este tot timpul "între ciocan şi nicovală".
"Orice hotărâre luăm, una dintre părţi, ori cea maghiară, ori cea română, va fi nemulţumită, dar asta este situaţia în aceste două judeţe. (...) Consider că ne facem treaba echilibrat, echidistant, întocmai în spiritul legii, se poate întâmpla să şi greşim, dar acest lucru se constată de către organele de control abilitate şi nu la conferinţe de presă", a spus Gyorgy Ervin.
Liderul PSD, Victor Ponta, îi cere premierului Mihai Răzvan Ungureanu să sancţioneze prefecţii din judeţele Buzău, Vrancea şi Constanţa, care, "pe criterii politice", au lăsat zeci de mii de oameni într-o situaţie "inacceptabilă", dar să analizeze şi activitatea p