Şi-au făcut acoperiş ca să nu le mai plouă în apartamente, dar mai rău le-au distrus. Într-o astfel de situaţie se găsesc proprietarii din blocul 11 de pe bulevardul Dacia din cartierul craiovean Brazda lui Novac. Din cauza zăpezii şi a gheţii, acoperişul ridicat de nici doi ani a cedat, apa a juns în podul respectivului condominiu şi de aici s-a infiltrat în apartamentele locatarilor până la etajul al doilea. Oamenii stau acum cu găleţi şi lighene în care se scurge apa din tavan şi pereţi, dar se gândesc cu groază că zăpada se va topi în curând şi toată apa va ajunge în casele lor. Acum, proprietarii caută un ţap ispăşitor şi se tot acuză între ei, dar nici unul nu încearcă să înlăture zăpada de pe acoperiş.
Unde nu-i autorizaţie, vai de apartamente
De ce s-a ajuns aici? Lucrarea a fost prost făcută, spun la unison proprietarii. Numai că unii dintre ei au şi alte obiecţii. Aceştia din urmă consideră că probleme cu acoperişul au fost încă de la început.
„În anul 2010, noi, cei de la etajul IV, am hotărât să facem acoperişul, pentru că ne ploua în case. Am vorbit cu toţi de pe scară şi au fost de acord. Dar am zis să facem prin asociaţie, să facem cu licitaţie, cu trei firme şi să o alegem pe cea mai convenabilă. Să ne interesăm înainte pe unde a mai lucrat, cum sunt. Numai că şeful de scară, domnul Marcu, s-a opus. A găsit el o firmă şi gata, să facem cu ea. A făcut listă, a strâns semnături şi a trecut la adunat bani. Nu am fost toţi de acord, dar cine s-a înţeles cu el? Eu care eram cel mai afectat am acceptat. Numai că firma respectivă ne-a luat banii şi nu ne-a făcut nici în ziua de azi proiectul. Am plătit 13 milioane de lei în 2010. Autorizaţia tot aşa, nu există nici azi. Am plătit toate astea şi acum ne intră apa în casă. E dezastru“, a povestit Vasile Săndulescu, unul dintre proprietarii de la etajul IV.
Chiar „domnul Marcu“