„Ce aș putea să mai spun despre acești tineri din umbră, care acum au ieșit din ou și care își fac mendrele prin țară. Mă gândesc cu groază ce vremuri vot trăi copiii noștri, ce soartă vor avea, cine va mai veni la guvernare. Văd cum sunt conduși de aceeași Putere, aceeași care acum stă și hibernează, când mii de oameni stau sub troiene de zăpadă, încercând să se salveze. Băsescu a plecat la Predeal, în timp ce, numai într-o zi 13 oameni au pierit sub furia zăpezii. E tragic, dar asta e Românica în care ne zbatem să supraviețuim!”anonim
„Nu pot să etichetez deja, e prea devreme, spun eu, pentru a face afirmații de genul “e bine sau nu e bine”. Aștept să văd ce se întâmplă și apoi sigur voi comenta. Nu știu dacă va fi mai bine, având în vedere că Băsescu ține frâiele, dar…să vedem ce va fi”Alex
„Guvernul Ungureanu este un guvern tânăr, dar care tânăr va muri, pentru că nu mai este mult până la alegeri. Dacă s-a încercat ceva, nu prea s-a reușit. Ce au vrut să demonstreze cu asta? Nu înțeleg, oricum vor pleca toți la alegeri…și atunci care e ideea. Prea complicat pentru oameni de rând ca noi”Vasile
„Am asistat șocat la evenimentele din ultima perioadă, ce-i drept din fața televizorului și nu îmi venea să cred ce văd, munți de zăpadă care practic îngropau de vii oameni…și atunci toată această tevatură cu Guvernul nou, cu miniștrii, care săracii nu știu de unde au venit, se pierde în fața dezastrului. E crunt să vezi cum natura fură vieți”Radu.
„Ce aș putea să mai spun despre acești tineri din umbră, care acum au ieșit din ou și care își fac mendrele prin țară. Mă gândesc cu groază ce vremuri vot trăi copiii noștri, ce soartă vor avea, cine va mai veni la guvernare. Văd cum sunt conduși de aceeași Putere, aceeași care acum stă și hibernează, când mii de oameni stau sub troiene de zăpadă, încercând să se salveze. Băsescu a plecat la Predeal, în ti