Să recapitulăm... Un grup de state decid să lanseze o monedă comună europeană. În realitate, e vorba de o Mare Putere care doreşte să îşi extindă influenţa economică şi politică în Europa. Lucrurile merg, cât de cât, până în momentul în care unii parteneri încep să îi înşele pe cei-lalţi. Situaţia se agravează. Unul dintre parteneri (Grecia) este exclus din Uniunea monetară, care mai rezistă câţiva ani până se prăbuşeşte complet.

Mă refer la Uniunea Monetară Latină, din 1865. Despre ce credeaţi că este vorba?...

Un filozof este creditat cu expresia, memorabilă: "Singurul lucru pe care oamenii îl învaţă din Istorie este că oamenii nu învaţă nimic din Istorie". Nu ştiu, la rândul meu, cât de mult avem de învăţat din zicala aceasta, la modul general. Dar ştiu că din istoria economiilor europene nu întotdeauna am extras lecţiile corecte.

Să vedem cazul Uniunii Monetare Latine. În secolul al XIX-lea, Franţa era una dintre Marile Puteri. Dornică să îşi consolideze influenţa într-o Europă în care Germania devenea din ce în ce mai puternică, Franţa a iniţiat construcţia unei monede comune europene. Bazată, evident, pe propria monedă, francul.

Aşa se face că la 25 Decembrie 1865 a fost semnat, de către Franţa, Belgia, Italia şi Elveţia, acordul de formare a Uniunii Monetare Latine. Ideea era ca toate aceste state să folosească o versiune a francului. Fiecare dintre aceste versiuni urma să fie schimbată liber cu altele, toate fiind bazate pe acelaşi standard (argint şi aur).

La început, lucrurile păreau că stau bine. Uniunea a acceptat noi membri: Statele Papale (în 1866), Grecia şi Bulgaria (ambele în 1867). Statele care au aderat la Uniune s-au angajat să îşi standardizeze mijloacele de plată, ceea ce a creat o mare arie europeană unde, spre bucuria călătorilor din acele timpuri, nu mai era nevoie să schimbe bani.

Nu a durat mult până ce p