Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revenirea spectaculoasă! Gheorghe Constantin este reprezentantul Ligii a II-a în Comitetul Executiv

Publicat in Pro Sport, luni 13 februarie 2012 ·

Preşedintele grupării Gaz Metan Severin, Gheorghe Constantin, a declarat luni, agenţiei MEDIAFAX, că fost ales de către cluburile din Liga a II-a să fie reprezentantul acestora în Comitetul Executiv al FRF, alături de preşedintele FC Botoşani, Cornel Şfaiţer.

"Am fost ales ca mmembru în Comitetul Executiv, alături de Marian Şfaiţer, ca reprezentanţi ai Ligii a II-a. Îmi propun să-mi fac simţită prezenţa acolo prin propuneri ale cluburilor din Liga a II-a. Nu va fi de ajuns pentru mine să- fiu prezent doar fizic în Comitetul Executiv", a declarat Constantin.

Preşedintele Gaz Metan Severin îl va înlocui în Comitetul Executiv pe Marian Rusen, preşedintele grupării Juventus Bucureşti.

Fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, este judecat în primul dosar de corupţie din arbitraj. La 13 aprilie 2009, izbucnea scandalul Penescu, în care au fost implicaţi, pe lângă finanţatorul FC Argeş, arbitri, observatori de arbitraje, angajaţi FRF, precum şi preşedintele CCA de atunci, Gheorghe Constantin. Conform anchetatorilor, la data de 3 septembrie 2007, Penescu a remis suma de 20.000 lei lui Gheorghe Constantin, pentru ca, în calitate de preşedinte al CCA, acesta din urmă să delege la meciurile disputate de FC Argeş Piteşti, în sezonul competiţional 2007/2008, anumiţi arbitri solicitaţi de finanţatorul acestei echipe.

De asemenea, în perioada 14 decembrie 2008 - 12 martie 2009, Penescu şi Pieca au remis în două tranşe suma de 290.000 lei lui Constantin pentru ca acesta să delege anumiţi arbitri agreaţi de Penescu Gheorghe Cornel la meciurile disputate de FC Argeş Piteşti SA în sezonul competiţional 2008-2009 şi pentru ca să promoveze în lotul de arbitri divizionar A un arbitru protejat de Penescu. În iunie 2009, dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Argeş, dar în august 2009 a fo

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum 34 minute
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 29 minute
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 3 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 2 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum 11 minute
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 12 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 8 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 12 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°