Boagiu: Cele 1,2 mld. lei la energie pot fi plătite până la 31 decembrie fără penalităţi
Guvernul a alocat deja 400 mil. lei pentru plata facturilor restante
Luna trecută s-a emis o ordonanţă de urgenţă pentru ştergerea datoriei de peste 1 mld. euro la buget
Datoriile companiilor feroviare de stat către furnizorii de electricitate, care însumează 1,2 mld. lei, urmează să fie stinse până la sfârşitul acestui an, Guvernul alocând deja 400 mil. lei pentru plata facturilor restante.
"Negocierile cele mai dure au fost cu furnizorii de energie, unde avem datorii de 1,2 miliarde lei şi penalităţi de 900 milioane lei. Companiile au acceptat să primească datoria fără penalităţi, iar această negociere rămâne valabilă pe tot parcursul anului 2012", a declarat vineri, citat de Mediafax, fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu, la conferinţa de bilanţ.
Precizând că la finele anului trecut guvernul a alocat 400 milioane lei pentru plata acestor datorii, Boagiu a arătat că suma restantă urmează să fie achitată integral în acest an.
În ceea ce priveşte modernizarea căii ferate, fostul ministru al Transporturilor a amintit finalizarea tronsonului Predeal - Constanţa, finanţat din fonduri de preaderare ISPA.
Ea a spus că în prezent CFR SA are 19 contracte semnate pentru modernizarea a 100 kilometri, 12 gări şi reabilitarea unor tuneluri şi poduri şi urmează ca în maximum două luni să semneze ultimele patru contracte pentru modernizarea Coridorului IV Paneuropean.
Stingerea prin conversie în acţiuni a creanţelor principale
La jumătatea lunii trecute, Ministerul Transporturilor a elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care datoriile CFR SA către bugetul consolidat şi fondul de risc, însumând 4,5 miliarde lei (peste un miliard euro) la sfârşitul anului trecut, vor fi anulate de Guvern prin conversia în a