Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Mircea Duşa, a declarat, luni, comentând afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu potrivit cărora şapte puncte din programul de guvernare şi din discursul lui Victor Ponta coincid, că aceste puncte au fost plagiate din programul USL, potrivit Mediafax.
"Eu, dacă aţi preluat (...) din ziua în care s-a dat votul de încredere Guvernului Ungureanu, spuneam că o parte din elementele programului acesta modificat al PDL sunt elemente preluate din gîndirea şi programul de dezvoltare economică şi socială al USL. Sigur că acele şapte măsuri, dacă cei de la putere consideră că sunt bune şi le-au preluat în programul lor, nu sunt decât un plagiat din programul USL şi punctual vom discuta despre ele în parte atunci când va fi cazul", a spus Duşa.
El a subliniat faptul că USL a pus alte condiţii privind revenirea parlamentarilor săi la lucrările Legislativului.
"Noi am pus alte condiţii pentru a reveni la viaţa parlamentară normală, în sensul că Parlamentul nu mai trebuie ocolit, nu trebuie abuzat de angajări de răspundere, nu trebuie abuzat de ordonanţe de urgenţă", a spus Duşa.
El a precizat că alte condiţii privind revenirea parlamentarilor opoziţiei la lucrările de plen se referă la nerecunoaşterea grupului parlamentar al UNPR, care nu a participat la alegeri, şi la sancţionarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, pentru votul dat la Legea pensiilor.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că, analizând programul de guvernare şi cele 15 puncte din discursul liderului PSD Victor Ponta, a constatat că şapte puncte coincid, ceea ce poate însemna că există o bază solida de discuţie pentru eventuala revenire a opoziţiei în Parlament.
Şeful statului a menţionat, în declaraţiile de presă susţinute după consultările de la Cotroceni, la care au participat doar formaţiunile din