Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O avalanşă a avut loc în Mehedinţi, pe DN6! 15 maşini sunt blocate de zăpadă!

Publicat in Cancan, luni 13 februarie 2012 ·

Circulaţia rutieră pe Drumul European 70 a fost paralizată în această dimineaţă între Timişoara şi Craiova din cauza a două avalanşe care au avut loc în dreptul localităţii Gura Văii din Mehedinţi. Maşini de poliţie, dar şi participanţi din trafic au rămas captivi între cele două mormane de zăpadă, înalte de peste 4 metri şi pe o lungime de peste 10 metri. Şase utilaje de la deszăpezire au ajuns în zonă pentru a debloca drumul, însă zăpada a trebuit să fie cărată, deoarece într-o parte a drumului este versant muntos, iar în cealaltă este calea ferată, încărcată cu peste 22.000 de volţi.

Drumarii nu pot acţiona să înlăture zăpada pentru că ar însemna să atingă firele de înaltă tensiune care alimentează calea ferată din zonă. Nici circulaţia feroviară nu mai este posibilă la această oră din cauza avalanşei care s-a prăvălit de pe versanţii din zona viaductelor dintre Drobeta Turnu Severin şi Orşova.

O altă avalanşă a avut loc şi pe DN 56 între Orşova şi Şviniţa, însă drumarii au acţionat cu două utilaje şi în maxim o oră s-a deblocat pe un sens de mers.

"Drumul DE 70 a fost complet blocat de la ora 07.30 până la ora 11.00 în dreptul localităţii Gura Văii între două viaducte. Chiar şi două maşini de la IPJ Mehedinţi au rămas captive între cele două mormane de zăpadă. S-a acţionat cu şase utilaje pentru deblocarea drumului şi din fericire nu s-au înregistrat victime. Am luat măsura de a scoate toate maşinile de sub versanţi pentru a nu fi prinse sub o altă posibilă avalanşă", a declarat Claudiu Bebec, comisar IPJ Mehedinţi.

În ultimele ore a nins abundent în Mehedinţi, noul strat de zăpadă măsoară 30 de centimetri, iar autorităţile cu greu fac faţă nămeţilor. Judeţul Mehedinţi se află sub atenţionare de Cod portocaliu pentru ninsori abundente şi viscol.

Circulaţia rutieră pe Drumul European 70 a fost paralizată în ace

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 9 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum o ora
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 4 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum o ora
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 3 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum 2 ore
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°