Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BNR: Deficitul contului curent - 5,6 miliarde de euro. Cauza: balanta veniturilor, care a scazut cu 22%

Publicat in HotNews, luni 13 februarie 2012 ·

În anul 2011 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 5,682 miliarde euro, în creştere cu 3 la sută faţă de anul 2010, în principal datorită creşterii deficitului balanţei veniturilor cu 22 la sută, se arata intr-un comunicat al Bancii Nationale. Deficitul contului curent în anul 2011 a fost finanţat în proporţie de 33,7 la sută prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au înregistrat 1,917 miliarde euro (în scădere cu 13,6 la sută faţă de anul 2010), din care participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 1,430 miliarde euro, iar creditele intra-grup 487 milioane euro.

Datoria externă pe termen mediu şi lung a fost 75612 milioane euro la 31 decembrie 2011 (76,7 la sută din total datorie externă), în creştere cu 3,7 la sută faţă de 31 decembrie 2010.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 decembrie 2011 nivelul de 22994 milioane euro (23,3 la sută din total datorie externă), mai mare cu 17,6 la sută faţă de 31 decembrie 2010.

Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost 27,9 la sută în anul 2011, comparativ cu 33,4 la sută în anul 2010. Gradul de acoperire a fost 7,5 luni de importuri de bunuri şi servicii la 31 decembrie 2011, faţă de 8,4 luni la 31 decembrie 2010. În anul 2011 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 5,682 miliarde euro, în creştere cu 3 la sută faţă de anul 2010, în principal datorită creşterii deficitului balanţei veniturilor cu 22 la sută, se arata intr-un comunicat al Bancii Nationale. Deficitul contului curent în anul 2011 a fost finanţat în proporţie de 33,7 la sută prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au înregistrat 1,917 miliarde euro (în scădere cu 13,6 la sută faţă de anul 2010), din care participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au îns

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 11 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 10 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 9 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 13 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 8 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 5 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°