Sute de făgărăşeni nu au mai trecut de luni întregi pe la casieria societăţii Ecoterm pentru a-şi plăti datoriile. Astfel că, în acest moment, peste 100 de blocuri au rămas fără căldură în calorifere. Situaţia s-ar putea schimba dacă restanţierii ar putea plăti măcar o parte din datorie, pentru ca reprezentanţii societăţii să reia furnizarea agentului termic în respectivele locuinţe.
Mai multe cauze, acelaşi efect
Valoarea facturilor pe care sute de făgărăşeni le au de achitat către societatea Ecoterm creşte de la o zi la alta. Mulţi dintre ei au rămas cu datorii enorme către furnizorul de gaz şi nu mai reuşesc să le plătească. În aceste condiţii, reprezentanţii Ecoterm au sistat furnizarea căldurii în 102 blocuri din municipiul nostru. Dintre acestea, 40 de blocuri sunt în urmă cu plata datoriilor, 25 de blocuri nu au încheiat nici acum contracte cu societatea, iar alte 37 de blocuri şi-au reziliat contractele cu Ecoterm.
De asemenea, reprezentanţii societăţii de termoficare au reuşit să încheie convenţii individuale de facturare cu locuitorii cartierelor Tudor Vladimirescu şi Negoiu – Gării. Ca urmare, aceştia vor primi individual factura din luna ianuarie. În perioada următoare, conducerea societăţii va încheia convenţii de facturare individuală şi cu locuitorii cartierului Vasile Alecsandri.
În ceea ce priveşte datoria pe care Ecoterm o are de achitat către furnizorul de gaz – în valoare de 845.000 de lei, scadentă la începutul lunii martie – conducerea societăţii speră să o achite integral. „Într-adevăr, această situaţie o avem lună de lună, nu este ceva nou. Noi rugăm făgărăşenii cu datorii să vină să îşi achite dările la noi, altfel riscă să rămână în continuare fără căldură în apartamente. Este vorba despre cei care nu şi-au mai achitat facturile la Ecoterm de cel puţin 6 luni. Noi am făcut până acum convenţii individ