Potrivit Calendarului Popular al Românilor intrăm astăzi într-o săptămână fără sărbători ori zile însemnate, ultima săptămână din Făurar în care mai este îngăduit consumul de carne. I se spune Săptămâna Vârstată, Săptămâna Clisei sau Hârţa. Deschidem aşadar Calendarul Romanilor, rânduit în "sărbători stative" şi "sărbători mobile" de At. M Marienescu în anul 1874 şi publicat zece ani mai târziu de Ediţiunea Academiei Române. E luni, e 13 februarie, e Ziua Sacrificiului pentru Faun.
Personaj mitic, închipuit ca un bărbat cu coarne, urechi ascuţite şi picioare de ţap, Faunus este considerat drept una dintre cele mai vechi divinităţi italice. Zeu al fecundităţii, protector al muncilor agricole, al turmelor şi al păstorilor, îşi pierde în timp aura divină fiind considerat "un rege vechi în Laţiu, feciorul lui Picus, tata lui Latinus". Oamenii însă "au crezut mult în el, ca în zeu ce se arăta oamenilor şi agricultorilor dimprejurul Romei", iar imaginarul popular i-a multiplicat imaginea sub forma unor spirite ale pădurii jumătate-oameni, jumătate-ţapi, numiţi "fauni", identificaţi cu satirii din mitologia greacă şi descrişi de Hesiod, Euripides, Sophocles… Potrivit lui Romulus Vulcănescu ("Mitologia română"), relicve ale credinţei în fauni se pare că au ajuns până la noi, întruchipări ale acestora precum capra, turca, brezaia, însoţind an de an cetele de colindători.
Faunus, legendarul zeu al antichităţii, apărea uneori ca o călăuză a drumeţului rătăcit, alteori "ca şi un spirit speriind şi strigând cu un glas aşa de grozav, încât toate inimile tremurau". Uneori vocea zeului se auzea şi în luptă, "umplând inima inamicului de groaza panică şi câştigând învingere pentru romani".
Faunii se arătau romanilor în vis, drept pentru care aceştia foloseau tot felul de rădăcini şi pomade pentru a-i alunga. Cele mai râvnite erau femeile
