"Evoluţiile politice recente din România nu ar trebui să îndepărteze ţara de parcursul stabilit în acordul cu FMI şi Uniunea Europeană, mai puţin sigur fiind ce strategie economică va avea viitorul guvern rezultat în urma alegerilor generale din noiembrie"
PDL se va abţine de la cheltuieli preelectorale populiste de mare amploare, întrucât o astfel de cumpărare de voturi i-ar eroda credibilitatea în faţa investitorilor şi a instituţiilor internaţionale, potrivit Fitch Ratings, care consideră că România va respecta până la alegeri ţintele fiscale, informează Mediafax. "Evoluţiile politice recente din România nu ar trebui să îndepărteze ţara de parcursul stabilit în acordul cu FMI şi Uniunea Europeană, mai puţin sigur fiind ce strategie economică va avea viitorul guvern rezultat în urma alegerilor generale din noiembrie", se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
Deficit bugetar de 3% pentru acest an
Parlamentul a dat joi votul de învestitură guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu, care are ca obiectiv respectarea obiectivelor programului preventiv convenit în martie anul trecut cu FMI şi UE.
Programul include o ţintă a deficitului bugetar de 3% pentru 2012. La sfârşitul anului trecut, autorităţile române şi-au luat angajamente mai ambiţioase de reducere a deficitului bugetar, în contextul crizei datoriilor din zona euro şi al pactului fiscal aprobat de liderii europeni.
Fitch: Traian Băsescu şi-a declarat public sprijinul pentru continuarea consolidării bugetului
România a respectat cu stricteţe obiectivele din programul cu FMI şi UE, iar preşedintele Traian Băsescu şi-a declarat public sprijinul pentru continuarea consolidării bugetului, notează Fitch, adăugând că premierul Emil Boc a demisionat în urma protestelor antiausteritate şi a pierderii de popularitate a PDL.
@N