Georgia Palade van Dusen şi fratele său Philipe Palade, moştenitorii industriaşului interbelic Nicolae Malaxa, care deţin peste 6,5% din acţiunile Fondului Proprietatea (FP), au solicitat convocarea adunării generale a acţionarilor (AGA) în vederea revocării tuturor membrilor din Comitetul Reprezentanţilor şi a alegerii unor noi membri.
Solicitarea vine după ce Ministerul Finanţelor şi-a epuizat acţiunile la Fondul Proprietatea, iar restricţiile de vot aplicate celorlalţi acţionari au fost eliminate. Statul, care nu mai are acţiuni la fond, are în prezent trei reprezentanţi (din cinci) în organismul care supraveghează administrarea FP de către grupul american Franklin Templeton. Asta după ce Bogdan Drăgoi, preşedintele Comitetului Reprezentanţilor, şi-a dat demisia ca urmare a numirii sale în funcţia de ministru de finanţe.
Moştenitorii lui Malaxa sunt printre cei mai mari acţionai ai FP şi încearcă să-şi numească un reprezentant în conducere. Ei i-au susţinut pe americanii de la Franklin Templeton pentru preluarea mandatului de la FP şi ulterior în AGA. Fondul de hedging american Elliott va încerca de asemenea să-şi plaseze oameni în comitet, după ce a ajuns să deţină 13,5% din FP. Componenţa finală a comitetului ar putea arăta care este raportul de forţe în prezent la FP.
Urmaşii lui Malaxa au mai cerut aprobarea în AGA a listării FP pe bursa din Varşovia, măsură propusă de Templeton încă de anul trecut.
Georgia Palade van Dusen, nepoata lui Nicolae Malaxa, este al treilea acţionar al FP, cu 6,36% din acţiuni, în valoare de 100 mil. euro. Urmaşii lui Malaxa, care locuiesc în SUA, se numără printre susţinătorii Franklin Templeton, administratorul fondului. Ei cer listarea FP la Varşovia.
Georgia Palade van Dusen şi fratele său Philipe Palade, moştenitorii industriaşului interbeli