Cu ocazia excluderii lui Miron Constantinescu şi a lui Iosif Chişinevschi din Biroul Politic, Ceauşescu a avut un discurs în care şi-a făcut praf foştii tovarăşi.

În vara anului 1957, în rândul PMR au avut loc noi dezbateri privind linia pe care trebuia s-o urmeze partidul. Cu ocazia Plenarei CC din 28 iunie - 3 iulie 1957, Miron Constantinescu şi Iosif Chişinevschi au fost criticaţi pentru contestarea autorităţii lui Dej. Cu această ocazie, Nicolae Ceauşescu şi-a apărat cu toate forţele şeful.

„Grupul antipartinic"

Executarea politică a celor doi lideri ai partidului a fost pregătită amănunţit de Gheorghiu-Dej şi de apropiaţii lui. „Disidenţa" lui Miron Constantinescu şi a lui Iosif Chişinevschi data de peste un an, ei manifestându-se prima oară la Plenara din martie 1956. Însă nu era atunci momentul pentru „răfuială". Abia după excluderea „grupului antipartinic" Malenkov - Molotov - Kaganovici din Biroul Politic al PCUS era momentul atacului final. Comuniştii români aveau nevoie de propria epurare, pentru a arăta că mergeau pe „linia" Moscovei!

Plenara CC al PMR din 28 iunie - 3 iulie 1957 nu anunţa nimic spectaculos. Pe ordinea de zi figura un singur punct: „Dare de seamă a Biroului Politic al CC al PMR în legătură cu sarcinile trasate de Congresul al II-lea al PMR şi concluziile care se desprind din evenimentele internaţionale şi din activitatea partidelor comuniste şi muncitoreşti în lumina învăţămintelor celui de-al XX-lea Congres al PCUS". Darea de seamă a fost prezentată de Gheorghiu-Dej şi a fost aprobată în unanimitate. Pentru dezbateri, s-au înscris la cuvânt 38 de membri plini şi supleanţi ai Comitetului Central.

În prima parte a discursurilor, vorbitorii au tratat problemele ordinii de zi. Raportări, angajamente, critici şi autocritici, ceva obişnuit pentru asemenea întruniri. Sfârşitul a fost însă important: punerea în disc