Unii sunt obligaţi să privească cu groază la nămeţii care s-au troienit peste casă şi gospodărie, peste drumuri şi fîntîni, peste tot ceea ce le înconjoară amărîta lor viaţă de supravieţuitori multilateral încercaţi. Alţii admiră, poetic, cerul, cînd tulbure, cînd albastru, zdrenţuit de zbenguiala fulgilor de nea, stînd la gura uriaşului şemineu din livingul cît două şoproane plus un saivan, al vilei de pricopseală. Alţii fac nopţi de veghe, porniţi în aventuroase călătorii cu maşina, cu tractorul, cu tancheta, ori cu maşina smurdului spre locuri uitate parcă de Dumnezeu, unde oamenii suferă şi mor sau, dacă au puţin noroc, suferă şi trăiesc să vadă speranţa atingîndu-le încă o dată tîmplele, salvîndu-i de la disperare cu o bucată de pîine şi o sticlă-două de apă, cu un bandaj, ori o pastilă din cele care mai alină durerile de oase şi de şale. Iarna asta are de toate, pentru fiecare, şi pare că peisajul diferă radical doar din perspectiva ferestrei la care te-a aşezat viaţa. Fiecare vede ceea ce i-a fost dat să vadă!

Aşa şi eu! Mă uit la toţi şi la toate şi desluşesc, cu groază, gradul iobăgesc de dependenţă în care se găseşte cetăţeanul unei Românii înghesuită de o iarnă cu un pic de tupeu şi ceva mai multă ninsoare ca de obicei. Muritorul de rînd al acestei ţări, care se închipuie în restul timpului OM LIBER, CETĂŢEAN şi posesor de drept al LIBERTĂŢII DE JUDECATĂ ŞI DE ALEGERE, se regăseşte la ananghie şi dacă suflă vîntul un piculeţ mai tare peste ţarini, spulberînd zăpada şi îngrămădind-o peste garduri, case şi drumuri. Printr-o simplă toană meteorologică el devine aproape total dependent de bunăvoinţa, puterea şi bunul plac ale acestei invizibile puteri numită Stat! Dacă ai noroc, Statul "te naşte", iar dacă nu, tot el te omoară cu zile, în drum spre spital, ori după ce ai ajuns acolo. El te scoate din zăpadă, dacă ai norocul să fii rudă cu primarul, cu pr