Invitat să participe, publicul instruit și capabil de gândire critică tinde să preia ceea ce câinele de pază defunct al democrației nu mai face.

După isteria mediatică a revoltei populare, urmată imediat de năbădăile zăpezii și de Jos guvernul-Sus guvernul!, televiziunile și în general presa nu dau semne de oboseală. Piața, ca și drumul național sau județean asaltat de viscol s-au transformat în platouri de televiziune, iar jurnaliștii înfruntă vicisitudinile meteorologice și politice pentru a fi prezenți acolo unde lucrurile se întâmplă. Cât din ceea ce se livrează publicului face parte din misiunea originară a presei de „câine de pază a democrației“, la ce e bună și cum se stabilește agenda publică prin intermediul mass-media? Întrebările revin acum, pentru că în perioada amintită manipularea a fost pronunțat vizibilă, zgomotele, exagerările, exacerbarea au dominat pe majoritatea canalelor, instalând o formă de ipohondrie hrănită de interese politice vădite. Bloggeri și activiști ai societății civile au făcut publice negocierile din spatele camerelor pentru a se acredita o imagine sau alta în Piața Universității (vezi Theophyle), iar informația curată, simplă, cu date și fapte, eventual comparații adecvate și explicitări, a fost o marfă rară. Lipsa de cerebralitate, conduita absurdă și vehemența din mediul politic s-a mutat în mass-media, ca o boală contagioasă cu delir de febră. Cât de apărată se simte democrația în aceste împrejurări?

Circulă insistent pe Internet un text intitulat 10 strategii de manipulare a maselor. El pornește de pe www.syti.net, site-ul lui Sylvaine Timsit, dar îi este atribuit în mod eronat lui Noam Chomsky, profesorul american de lingvistică structurală de la MIT. Eronat, dar nu întâmplător, fiindcă, în numeroasele sale scrieri politice, Chomsky s-a arătat preocupat de felul cum anumite percepții au putut fi conver