Moldoveancă get-beget şi cu stele „grele” pe umeri, canotoarea Elisabeta Lipă a ajuns, la 39 de ani, să aibă sub comandă o întreagă structură a aparatului administrativ central. Şi nu doar al statului. Clubul Dinamo îi este „subordonat” în totalitate. Fire optimistă şi veselă, deschisă să împărtăşească oricând şi oriunde marile adevăruri ale vieţii, multipla campioană olimpică şi naţională la canotaj şi-a adjudecat tot ce a visat şi şi-a dorit de la viaţă: aur, familie şi o slujbă frumoasă!
Ce mai fac moldovenii, doamna Lipă? Se tot vorbeşte despre ei într-un anume fel şi nu întotdeauna la modul cel mai plăcut?
Să tacă din gură cei care vorbesc urât de moldoveni! S-a văzut foarte clar că Moldova a dat somităţi în cultură, în artă, în sport, în politică şi în orice alt domeniu. Normal, pădure fără uscături nu se poate, dar asta nu înseamnă că trebuie să uităm partea frumoasă a Moldovei şi să ne luăm doar de cei care mai greşesc din când în când sau foarte des.
Pe cine admiraţi cel mai mult din zona asta?
Pe toată lumea! Nu pot să spun că admir pe cineva anume, fiindcă cineva care şi-a făcut un nume cunoscut a făcut în primul rând ceva pentru ţara asta şi, în al doilea rând, pentru locul de unde provine.
Cum s-a prezentat sportul românesc în 2011 şi ce sanşe sunt ca anul acesta să nu se repete cu cel care tocmai s-a încheiat?
Avem toate şansele ca 2012 să fie mai prost decât 2011! Ultimul an a fost, din punctul meu de vedere, foarte prost. Am şase participări la jocurile olimpice, fără 2008. Am fost de două ori portdrapelul României la JO şi când simţeam avalanşa aceea de sportivi şi de tehnicieni în spatele meu, parcă trăiam acelaşi sentiment ca atunci când am ieşit campioană olimpică. Stau acum şi mă întreb, sportivul care va fi portdrapelul României la JO de anul acesta, ce va simţi când la ora actuală avem numai 60 de sportivi ca