Poate societatea civilă să propună, credibil, forțelor politice să adere la un text care începe cu propuneri privind reglementarea traseismului politic și termină cu o pledoarie pentru modelul... norvegian de deschidere către toți cetățenii patriei a resurselor și zăcămintelor naturale?

Avem de aproape o săptămână un nou guvern, care și-a început mandatul în cea mai dificilă iarnă din ultimii mulți ani. Ceea ce, firește, ar trebui teoretic să furnizeze du pain sur la planche – mult aluat numai bun de frământat și pentru putere, în sensul ei, și pentru opoziție, în direcția dorită. Însă polemicile privind incompetența / nepregătirea s-au mutat – cum ar fi de altfel firesc, într-o lume ideală sau într-una măcar mai normală decât democrația românească – în terenul administrației publice locale, a prefecturilor etc. Asistăm, de aceea, de câteva zile, la o pasare a responsabilităților nu pe verticala autorităților centrale-locale, ci mai ales pe orizontală – fie a reprezentanților locali ai guvernului, fie pe aceea a aleșilor locali. Ei aștern pe munții de zăpadă sub care sunt îngropate satele din Vrancea culorile politicii de partid.

În schimb, la București polemica s-a mutat parțial din spațiile tradiționale pentru a scormoni mai bine în structura – contra naturii, după cum nu o dată s-a atras atenția – a USL, unde fisurile au început să se adâncească odată cu discursul atât de surprinzător de echilibrat al președintelui PSD Victor Ponta. Copreședintele USL pare să fi intrat, de ceva vreme deja, într-o stare de „nepotrivire de caracter“ cu celălalt lider al USL, iar propunerile sale, atât de ponderate încât mulți refuză încă să creadă că sunt altceva decât o strategie – și firește că sunt, dar nu pentru USL, ci pentru PSD –, își propun, în mod vizibil, să construiască în acest an electoral imaginea unui lider – prezidențiabil? –, care știe și altceva d