Constantin Leonte este decanul Facultăţii de Agricultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară şi unul dintre puţinii specialişti din ţară în domeniul organismelor modificate genetic.
Adevărul: Care este rolul modificărilor genetice?
Constantin Leonte: Într-o plantă foarte valoroasă dar care are o deficienţă se inserează o genă care o îmbunătăţeşte. Gena vine cu ajutorul unui vector, care de obicei este un bacil. Pentru că se translatează de la un alt organism aceasta se numeşte transgenă, iar planta finală este denumită transgenică sau, cum o cunoaşte toată lumea, organism modificat genetic.
Cercetătorii ieşeni verifică în laborator alimentele periculoase
Aceste organisme există de când există lumea, doar că aceste transformări s-au realizat în mod natural, prin mutaţii. Omul a căpătat abia târziu abilitatea de a umbla în ADN-ul plantei. În urmă cu aproximativ 30 de ani se punea problema ca ierbicidele, fungicidele, insecticidele nu afectează doar dăunătorii, ci sunt foarte agresive şi faţă de om, de animale. În acel moment Statele Unite ale Americii au optat pentru biotehnologii, realizând organismele modificate genetic, iar Europa pentru substanţe mai «prietenoase».
Adevărul: Există riscuri pentru cei care consumă produse modificate genetic sau alimente realizate din astfel de organisme?
Constantin Leonte: Riscuri? Cum să fie riscuri dacă organismele modificate genetic există de la începutul lumii? Transformarea a avut loc permanent, doar că nu a intervenit omul. Acum are capacitatea să intervină. Modificarea ADN-ului unei plante este, în opinia mea, o tehnologie care va scăpa lumea de foame. În acest moment nimeni nu poate face aprecieri asupra sănătăţii umane. Pentru a realiza acest lucru ar trebui efectuate studii măcar asupra unei generaţii de consumatori. Aşa că persoanele care fie susţin în exc