Bursa de la Bucureşti a încheiat şedinţa de luni în creştere cu 1% şi a atins un nou nivel maxim al ultimelor şase luni, într-o piaţă în care cei mai mulţi investitori au trecut din nou pe poziţii de aşteptare, astfel că lichiditatea a scăzut cu peste 40%.
"Această săptămână stă sub semnul raportărilor financiare, care vor impulsiona puctual piaţa în funcţie de aşteptări şi realizări. În acest moment investitorii se concentrează foarte mult pe dividendele ce urmează a fi anunţate de companii, iar după trecerea perioadei de dividend sunt de aşteptat unele corecţii, ca urmare a scăderii interesului pentru anumite companii. Un rol important în evoluţia de după perioada de dividende va fi cel al conjuncturii internaţionale. O evoluţie bună a pieţelor financiare externe şi o detensionare a acestora faţă de problema datoriilor suverane prin promovarea unor soluţii viabile vor induce un climat favorabil pieţelor", a declarat Mihai Chişu, broker la IFB Finwest.
Piaţa a trecut pe creştere chiar din primele minute, mişcarea fiind în linie cu cea a burselor externe, care au revenit după ce Parlamentul elen a aprobat măsurile de austeritate. La finalul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,93%. Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) şi SIF Banat-Crişana (SIF1) au înregistrat cele mai vizibile creşteri din acest indice, de 4,04% şi, respectiv, 4,13%.
"Acţiunile SIF Banat-Crişana şi SIF Oltenia au o evoluţie foarte bună, atât în termeni de lichiditate, cât şi de evoluţie a preţului, reducând din decalajul faţă de titlurile SIF Moldova şi SIF Transilvania, cele două titluri SIF care au crescut accelerat de la începutul acestui an, susţinute de aşteptările investitorilor pentru dividende", a afirmat brokerul.
Indicele extins al Bursei, BET-XT, a crescut cu 1,4%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de l