Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La BVB se tranzacţionează mai mult vorbe

Publicat in Curierul, marți 14 februarie 2012 ·

BVB şi-a fixat ţintele strategice pentru ca până în 2015 să fie unul dintre cele mai active instrumente de finanţare a economiei, dar măsurile concrete vor fi enunţate abia la numirea noului şef

Mihai Chişu (IFB Finwest): Obiectivele sună la fel pentru că de zece ani proiectul Bursei este înţepenit

Rareş Şofariu (Interest Plus Fund): Până acum au fost prea multe vorbe şi prea puţină acţiune

Deşi volumele de tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti rămân derizorii, iar aceasta nu îşi îndeplineşte funcţia de bază de finanţare a economiei naţionale, mesajele optimiste şi obiectivele măreţe nu au lipsit din direcţia instituţiei în ultimii ani. Reprezentanţii noului Consiliu al Bursei se înscriu în aceeaşi tradiţie, vorbele mari nelipsind de la prezentarea de ieri, în cadrul unei conferinţe, a strategiei pe termen lung adoptate recent.

"Bursa de Valori Bucureşti va fi unul dintre cele mai active instrumente de finanţare a economiei" până în 2015, se afirmă în prezentarea realizată de către Lucian Anghel, preşedinte al Consiliului de Administraţie al BVB, în timp ce pe un orizont de timp de 10-15 ani aceasta ar urma să devină prima Bursă din Europa de Est şi Sud-Est.

Suportul pentru încheierea cu succes a ofertelor publice la companiile de stat, atragerea unor emitenţi privaţi, diversificarea produselor, îmbunătăţirea guvernanţei corporative, simplificarea reglementărilor, creşterea vizibilităţii Bursei, dezvoltarea legăturilor cu autorităţile şi creşterea rolului educaţional al BVB reprezintă obiectivele strategice ale operatorului de piaţă. Mijloacele prin care aceste ţinte vor fi urmărite nu au fost menţionate, ele urmând a fi stabilite abia după desemnarea noii conduceri executive.

Reprezentanţii pieţei contactaţi ieri de Curierul Naţional nu tăgăduiesc capacitatea noilor persoane care au preluat destinele Bursei de a o înscr

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 48 minute
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 3 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum o ora
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

25°
mie.

19°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°