Înaltul comisar al ONU pentru Drepturile Omului Navi Pillay a apreciat luni că forţele siriene au comis "posibile" crime împotriva umanităţii în cadrul campaniei de represiune şi a dat ca exemplu bombardamentele fără discernământ de la Homs, relatează AFP.
"Natura şi extinderea abuzurilor comise de către forţele siriene arată că au fost probabil comise crime împotriva umanităţii din martie 2011", a declarat Pillay în faţa Adunării Generale a ONU.
"Informaţii independente, credibile şi concordante arată că aceste abuzuri fac parte dintr-o campanie extinsă şi sistematică de agresiune împotriva civililor", a adăugat aceasta, apreciind că violenţele continuă cu "aprobarea sau complicitatea autorităţilor la cel mai înalt nivel".
"Încălcările flagrante şi sistematice ale drepturilor omului (în Siria) nu doar au continuat, însă au şi sporit" de la începutul anului, a subliniat Pillay.
Aceasta s-a declarat "în special consternată" de violenţele de la Homs (în centrul Siriei). Citând "informaţii credibile", ea a apreciat că peste 300 de persoane au murit în acest oraş în cursul bombardamentelor fără discriminare asupra zonelor rezidenţiale.
"Conform unor informaţii credibile, armata siriană a bombardat cartiere dens populate din Homs în cadrul a ceea ce pare a fi un atac fără discermământ împotriva zonelor civile", a explicat aceasta. "Peste 300 de morţi au fost semnalaţi în oraş de la începutul acestui atac acum zece zile, majoritatea victime ale bombardamentului".
"Comunitatea internaţională trebuie să se asigure că aceste crime vor fi sancţionate", a continuat Pillay, amintind că a "încurajat Consiliul de Securitate să sesizeze Curtea Internaţională de Justiţie".
Reafirmând că ONU a fost până în prezent incapabil să furnizeze un bilanţ precis al victimelor deoarece nu poate aduna informaţii fiabile de la faţa locului, aceasta