Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambulanţa, înzăpezită la ea acasă

Publicat in GAZETA de SUD, marți 14 februarie 2012 ·

Ninsoarea abundentă care a cuprins ieri Doljul a creat probleme salvărilor de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA). Deşi nu au existat cazuri de ambulanţe înzăpezite, iar solicitările au fost din tot judeţul, şoferii s-au plâns de faptul că cele mai mari probleme le-au întâmpinat în Craiova, începând chiar din propria ogradă. „În judeţ se circula bine, nu am avut probleme cu drumurile. Mai greu ne-a fost în Craiova. De exemplu, eu în Romaneşti nu am putut intra. Şi situaţia cred că este la fel şi prin alte cartiere mărginaşe. Dar ce spun eu de alte cartiere, când noi nu am putut ieşi de dimineaţă din curte cu maşinile! S-a băgat plugul doar pe o parte şi multe salvări s-au trezit cu zăpada până la uşă. Abia le-am scos“, a spus un ambulanţier. „Am auzit prin staţie când au cerut ajutor unii la alţii pentru a ieşi din curte“, a completat o asistentă.

Situaţia s-a remediat însă până ieri la prânz, când drumul ambulanţelor din curtea SJA Dolj era degajat de zăpadă. Directorul medical interimar al Serviciului de Ambulanţă, Iulia Stănculescu, susţine că salvările au putut ieşi din curte şi că singura problemă este cea privind timpii de ajungere la solicitări, „mai mari în condiţii de iarnă“. „În această perioadă, solicitările nu sunt mai multe decât în alte dăţi, problema este că se circulă greu, din cauza condiţiilor meteo, iar asta face ca timpii de ajungere la cazuri să fie mai mari“, a precizat dr. Iulia Stănculescu. Un caz concret s-a întâmplat ieri, când ambulanţa a făcut două ore de la Amărăşti la Craiova, pe o distanţă de 50 de kilometri pe care ar fi acoperit-o, în condiţii de trafic normale, în maximum o oră. Salvarea a ales să ajungă în Bănie pe ruta Daneţi - Mârşani şi nu pe Castranova - Leu.

„Nu putem ajunge până în curtea pacientului“

Directorul medical al SJA Dolj a mai menţionat că ambulanţele aleg rutele cele mai bune pentru

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Informări publice - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 16 minute
Aqua Blue Developer SRL anunţă, cu data de 01.08.2025, începerea lucrărilor de construire pentru proiectul situat în jud. Braşov, loc. Tărlungeni, Str. Meşterul Manole, nr. 27, în baza Autorizaţiei de Construire nr. 128 din 05.06.2025, emisă de Prim

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 5 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 10 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

20°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°