Transelectrica a anunţat, luni, că, din cauza deficitului de energie electrică din Sistemul Energetic Naţional, în anumite ore nu sunt suficiente resurse pentru acoperirea necesarului de consum şi de export.
Potrivit companiei, deficitul de energie este cauzat de seceta prelungită, temperaturile foarte scăzute, scăderea cotelor în lacurile de acumulare, reducerea stocurilor de cărbune, păcură şi gaze naturale. Transelectrica mai informează că nu există rezervele necesare unei funcţionări sigure a Sistemului Naţional Energetic. "În aceste condiţii, Transelectrica este nevoită să aplice reducerea graficelor de export conform procedurii operaţionale ", a mai anunţat compania.
La scurt timp, preşedintele Traian Băsescu a explicat că nu există niciun fel de pericol ca populaţia să rămână fără energie electrică, iar în cazul unei avarii, s-ar proceda la un plan de întrerupere a energiei pentru agenţii economici. În plus, Executivul poate sista pentru o perioadă, printr-o hotărâre de Guvern, exporturile de energie electrică. Preşedintele a explicat că România exportă 500 de megawaţi/oră, iar în ore de vârf cantitatea exportată ajunge până la 1.400 de megawaţi. "În perioada următoare se va stabili sistarea oricărui export până la revenirea consumului la parametri normali", a adăugat şeful statului.
Grecia: Parlamentul a votat pentru adoptarea noului plan de austeritate şi salvarea financiară a ţării.
Kodak va înceta producţia de camere digitale. Jurnal economic cu Alina Neagu
Transelectrica a anunţat, luni, că, din cauza deficitului de energie electrică din Sistemul Energetic Naţional, în anumite ore nu sunt suficiente resurse pentru acoperirea necesarului de consum şi de export.
Potrivit companiei, deficitul de energie este cauzat de seceta prelungită, temperaturile foarte scăzute, scăderea cotelor în lacurile de acumulare, reducere