Începutul secolului XX putea fi caracterizat printr-un singur cuvânt: boem. Viaţa celor bogaţi era ca o cavalcadă de senzaţii şi iubiri secrete, de gusturi diametral opuse, de gânduri şi atingeri interzise.

Viaţa în Micul Paris era foarte agitată. Seratele erau presărate de relaţii interzise, iar una din aceste relaţii care a străbătut timpul a fost cea dintre Măruca Cantacuzino şi maestrul George Enescu.

Căsătorită cu Mişu Cantacuzino, Măruca era foarte nefericită pe plan personal pentru că era conştientă de infidelităţile soţului ei. Acesta a înşelat-o chiar şi cu sora ei, Nely. La toate aceste relaţii extraconjugale, Măruca a închis ochii de dragul copiilor ei, dar şi pentru că dorea să facă acelaşi lucru cu viaţa ei personală.

În cercurile lor de prieteni, cei doi erau un cuplu tabu, pentru că toţi cunoşteau relaţiile şi amantele lui Mişu, dar şi faptul că Măruca închidea ochii de fiecare dată. Până în momentul în care l-a cunoscut pe George Enescu.

Se pare că cei doi s-au întâlnit la o răscruce de drumuri la Sinaia, pe când Enescu era doar un adolescent. Însă pentru măreţul compozitor, întâlnirea a fost dragoste la prima vedere, şi atunci când a văzut-o pe Măruca, 9 ani mai târziu în curtea Castelului Peleş, acesta i-a declarat dragostea.

Relaţia amoroasă dintre cei doi a început abia în 1914, când compozitorul acceptă să fie o prezenţă permanentă a petrecerilor pe care Măruca le dădea în saloanele sale din Castelul Cantacuzino, cu toate că nu îi făcea plăcere să dea nas în nas cu soţul Mărucăi.

În 1920 Enescu pleacă într-un turneu mondial, perioadă în care el şi Măruca ţin o corespondenţă înflăcărată. Opt ani mai târziu, Mişu Cantacuzino moare într-un accident de maşină, Măruca devenind o persoană liberă.

Cu toate astea, nu îşi oficializează relaţia cu George En